Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din 2018

Mâine..

Mîine nu e în calendar,  e un cuvînt amar  ce ne-amăgeşte că timpul nu e limitat.  E doar un azi întîrziat  pînă în zori,  cînd ne trezim şi ne-amînăm viaţa cu o zi.  E timp, gîndim,  e timp, de mîine-ncepem să trăim,  dar azi,  azi e-o nouă zi  cu întrebări fără răspuns,  cu răsărit şi cu apus  şi sunt atîtea de făcut  în intervalul ăsta scurt,  prea scurt pentru trăit.  De mîine...  de mîine-i altceva  şi vom vedea. Apoi ne trecem rînd pe rînd,  cu ieri cu azi,  cu amînări,  cu renunţări,  cu răsărit pierdut  şi cu apus grăbit  cu stol de ore-n zbor,  pînă cînd mîinele dispare şi visul e doar amintire  în gîndul celor ce rămîn  să-mpartă răsăritul şi apusul  între imperiosul  azi şi improbabilul  mîine care nici măcar  nu s-a născut, e doar  iluzia unui azi întîrziat  cu un răsărit.

Dor de mare..

te-am visat azi noapte, din nou...
am vrut să povestesc cum a fost, dar cuvintele poartă doruri ce zdrobesc finețea simțirii.
oricum,  nu ești niciodată la fel... tu cu tempoul tău nebun!
într-o oră poți fi largisimo spre presstisimo cu tot ce se află între.
zbucium și smerenie...
doar tăcerile îți sunt la fel
azi noapte am fost răsărit și tu ai tăcut frumos.
așa te-am întîlnit prima dată, în liniștea dintre două valuri.
aveam cu mine un vis și o scoică...

Miros de mare şi cafea

Ninge...

Ninge, și e ger, și doare că mi te-am pierdut de-odată, viscolind sub felinare îngropate în zăpadă,
Ninge și e întuneric, iar prin parcuri, umbra ta parc-aleargă, prin zăpadă, spre un colț de cafenea
unde-acum o veșnicie îți citeam pe-un plic de ceai…
Ninge în povestea noastră. Ninge... iar tu habar n-ai!

Eu fără tine..

Si brusc am inteles ca fara tine
Nici eu in toate mintile nu sunt,
Sa fug si sa ma-ntorc aici imi vine,
Sa nu-mi mai aflu locul pe pamant.

Atat de grabnic mi-ai intrat in sange,
Atat de mult traiesti in sinea mea,
Incat si zgariindu-ma as plange,
Temandu-ma ca-n stropi te pierd cumva.

Nu este primavara nicaierea,
Cu muguri morti paltonul ti-l inchei.
Cu fierea primaverii caut mierea,
Iar tu existi, iubito-n locul ei.

Si brusc am inteles ca fara tine,
Eu insumi mor si nu pot invia,
Desi am fost nascut, cum stii prea bine,
Ca sa te apar si-mpotriva ta!

(Adrian Păunescu)

Carusel

Vom lăsa lumea asta tot pe-atât de proastă şi de rea cum am găsit-o la venire.

Voltaire


Luni, într-o abordare pozitivă

Dialog cu timpul

- Ai început să simţi nevoia să mă ascunzi.
- Mă joc.
- Sper că n-ai de gând să mă ştergi.
- Într-o zi poate voi avea.
- De ce ai face una ca asta?!
- De ce nu?
- Eu am întrebat prima!
- Îmbătrânesc.
- Şi?!
- N-ai cum să înţelegi.
- Înţeleg că nu înţelegi nimic din opera noastră.
- Despre ce vorbim, de fapt?
- Despre versurile scrise pe chipul tău.
- Nu ştiu ce zici acolo, eu n-am scris nimic pe chipul meu
- Tu ai dictat.



Vacanță

Lună plină

Unele seri sunt ca un sfîrşit. Un sfîrşit cu lună plină. O fi bine? O fi rău? Doar timpul poate spune.

Dor

Azi îmi este dor de tine, mâine.. [...]o să îți fie dor, să-mi fie.





Cafeaua nu pătează suflete

Gust de iubire

m-aș izola,
cu tine,
într-o iarnă
cu gust
de iubire...




Duminică de iarnă

Zbor

Păi da!... nu sunt o fiinţă obişnuită, pentru că mi-am permis să fiu altfel... iar atunci când sunt altfel păşesc dincolo de limite... Totul e posibil... trebuie să crezi!

Declarație

Poate că pot doar să iubesc aşa cum nimeni nu iubeşte.


Sunset and sky..

Un alt apus, o altă poveste..

Între cer și pământ

Am învățat că singurul drept care ne rămâne până la moarte este acela de a iubi. Și cei care pe parcursul vieții încearcă să ni-l ia prin minciună, răutate, ură, nu fac altceva decât sa ni-l întărească. Nu poți, deci, să descumpănești hoții de iubire decât iubindu-i. Nu iubim pentru a ajunge în cer, ci pentru a muta cerul pe pământ. Daca am iubi ca să putem atinge viața veșnică, atunci dragostea ar deveni o obligație. Dragostea este argumentul omului că este altfel decât orice făptură pământească. Restul o face din instinct.


Iarna nu-i ca vara..

Eu sunt o şoferiţă model. Pe astfel de condiţii meteo, fac loc participanţilor la trafic cu orice risc . Chiar şi cu acela de a rămâne suspendată pe un maldăr de gheaţă. Dar...cum sunt femeie , se găseşte câte un gentelman să mă ajute: -Aveţi probleme? - Mda...cred că am rămas înţepenită aici.  -Si...vreţi să vi-o trag sau să vi-o împing? ...plm...ori eu sunt obsedată sexual şi lingvistic , ori chiar a sunat porno! -Nu , mersi! -Da' de ce? -De-a dracu şi mai zi ceva!! Şi a plecat. Eu tot acolo am rămas. După vreo juma' de oră, când deja mă apucaseră damblalele, opreşte un alt domn. Mai înaintat în vârstă şi foarte politicos: -Sărut mâna. Pot să vă ajut? -Ajutaţi-mă!! Trageţi-mi-o!!! Impingeţi-mi-o !!! Faceţi ce vreţi!!! -Eu ma gandeam să o scot, dar dumneavoastră alegeti acum... Şi a scos-o! Mulţumesc, neneaaaa!!!

Revelație

Mi se împlinesc visele rând pe rând și totuși..
Ceva lipsește!


Bună dimineața

Miros de cafea și de iarnă ce șuieră și trosnește. Tot ce-ți poți imagina este posibil..


Îți amintești?

Îţi aminteşti când mă iubeai până la perfuzie? Ochii tăi căutau să se agaţe de aerul meu, Ar fi vrut să-l respire măcar pentru o secundă, Buzele îţi tremurau fără să le pese că nu mai au culoare Luaseră dorul pe cont propriu şi le durea Până la leşin, până la capăt, până la mine.
Îţi aminteşti când mă iubeai până la perfuzie? Şi îţi era deopotrivă teamă de viaţă si de moarte,  Îţi tremurau genunchii, umerii, ochii, inima Erai de un alb care strălucea si aprindea Era albul acela mântuitor al iubirii totale Când nu mai ai nevoie de nimeni si de nimic Doar de frisonul solemn care să te vindece de mine.
Îţi aminteşti când mă iubeai până la perfuzie? Şi desenai pe toţi pereţii inimile noastre Albe şi ele, cu contururi când negre, când roşii De parcă ar fi fost date în urmărire generală, Iar venele tale erau atât de clare şi frumoase Corăbii, vele, catamarane s-ar fi putut avânta Să-ţi ducă sângele cu viteza luminii până la tine, până la mine.
Îţi aminteşti când mă iubeai până la perfuzie? De nu mai ştiai de ti…

Fragment

"Cînd eşti trist de tot, îţi vine să dormi. Îţi vine să-ţi culci capul pe genunchii altcuiva care te iubeşte, sau, dacă eşti singur şi n-ai pe nimeni, să ţi-l culci pe palmele tale... Da. Îţi vine să dormi cînd eşti trist. Şi să uiţi... Dar cînd te deştepţi? Iar eşti trist şi nu mai poţi s-adormi din nou!..." 
— Ionel Teodoreanu

Povești

Iarna scrie poveşti
pe geamuri...
Când mă trezesc, le citesc
în tăcere...


Hai-hui prin București

Domeniul Manasia

Intre timpuri..

Stranie senzatie, care ma lasa cu un gust rece, lipit de cerul gurii, si un plans statut, salciu. Ce fals pare! Dar gestul nemuritor este acolo, iar expresia la fel. Spun ca eram diferita atunci cand varsta naivitatii inca mijea alba, pe fata mea. Si uneori imi mai trece pe fata un suras la fel de pur, la fel de fantomatic, o ramasita a binelui, la aceasta varsta a tineretii, care nu vrea sa se indeparteze de mine. Sunt fascinata de etapele pe care le parcurge un om, cu lipsa de constientizare acerba a ceea ce e trecut, a ceea ce s-a stins. Multi dintre cei aflati in jurul meu par sa nu se schimbe vreodata, par sa nu nazuiasca la mai mult, par sa nu poarte intiparite insemnele clipei ce se duce. O viata anosta care nici nu merita sa fie imortalizata, banala, fara suflu divin. Raman cu o ruptura a timpului in care ma prind cu speranta ca prezentul nu mai trece, ci sta aproape de mine, neschimbat. Revenind la realitate, vad figura mea de acum, matura, pe care o voi pastra inchisa bine i…

Lună plină

Nu-s lumi în care să fug, și nici clipe prin care s-ascund cerul ăsta prelung unde nici păsări nici îngeri n-ajung, doar ierni ce coboară rodind către seară pe palmele întinse, uscate cuvinte ce-au fost cândva mângâiate.
Îmi sângeră noduri de sorți în vise cerșind pe la porți, cu sânge reavăn până la neîndurare peste crucea ce-mi doare o singurătate și jumătate.
Câte stele pot să cadă-ntr-o noapte?..

Primul răsărit din an..

Cand te trezesti devreme pentru o zi de 1 ianuarie si lumea inca mai doarme, ai timp sa iti asculti gandurile. Sa te vezi si auzi asa cum iti dai voie mult prea rar sa o faci, sa nu iti dai gandurile cu mana, la o parte, cand le simti strecurandu-se langa tine. Si e liniste de-ti tiuie urechile, te dor mainile de la cartea din brate, zambesti la mesajul de pe semnul de carte si-ti mai promiti o data ca o sa iti pese mai mult. De tine. Pentru ca uite, e liniste de poti sa te auzi vorbindu-ti raspicat si inca nu ai apasat niciun buton ca sa spargi monologul cu putina muzica, cu ceva zgomot. Si abia atunci iti dai seama cat ai tanjit dupa liniste.
Sa va fie cu linistea aventurii nebunesti sau cu aia a bratelor care vegheaza somnul, noaptea tarziu. Dar sa va fie cu liniste.