Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din decembrie, 2017

La Mulți Ani..

Si a mai trecut un an. Nu stiu dacă a fost greu sau usor, bun sau rău. Per total a fost asa cum trebuia să fie. Am realizat niste lucruri! Nu atâtea câte mi-as fi dorit. Stiu că puteam să fac mai mult! Întotdeauna se poate mai mult, mai bine. Am plâns mult, am râs si mai mult! De mine, de neputințele mele. Am citit mult si am ascultat. Ploaia, oamenii, sunetul muzicii, al naturii, al sufletului meu. Uneori am auzit si falseturi. În suflet. Am călătorit in locuri noi si mi-am umplut sufletul cu imagini si istoria locurilor. Pentru tot ce mi-a intrat in viață  sunt profund recunoscatoare dar, mai ales, pentru oamenii speciali care există  în viața mea si care mi-au fost aproape si m-au ridicat când  am căzut ! Se stiu ei care sunt! In cinstea voastră voi închina paharul de sampanie de la miezul noptii! Vă iubesc, vă prețuiesc si va doresc ce-mi doresc si mie: sănătate, decizii înțelepte, minte ascuțită, noroc în toate, sanse însutite si prosperitate!  De la mine în 2018 am mari asteptăr…

[...]

" Vezi, nu ajunge să iubești, trebuie să și știi ce să faci cu povara asta ..."


Rugă

M-am rugat inimii tale s-asculte,
să ierte, să uite
de cerul meu jos ca o mare sărată,
adâncă, în piatră săpată;
M-am rugat să-mi trimiți o dimineață târzie,
neîncepută să fie,
și să-mi legi în ea rana pe-o cruce,
ca s-o pot duce.
Tu nu mă vezi
cum îți stau în gând
cu lumină plângând,
ca o umbră risipită-n zăpezi
și, pe rând,
cuvintele tale sunt val
ce sărută sau mușcă din mine, din mal.
Curg aripi din nopți,
din visele trase la sorți.
Sunt încă vie?
cine mai stie...

Always in love with the sea..

În linia orizontului

Te-am mai căutat si altădată...
Nisipuri mişcătoare am sub tălpi
De parcă... zările
Ne aparțin
Doar atât
Când tu stai de o parte şi de alta
În linia orizontului
Indecis,  imparțial cu sinele
Intr-un Timp iremediabil pierdut
Într-un consens unic
Fără eternitate
Şi da...,
Fără de tine plin.



...

Crăciunul nu e musai fericit. Câteodată, Crăciunul e trist. Sau singuratic. Sau dureros de-a dreptul. Din tot atâtea motive câte supărări poate avea un om.
Celor cei care treceți printr-un astfel de Crăciun vă doresc, înainte de orice altceva, liniște. Cred că ăsta e uneori, rostul haosului: să nască, din el, liniște. Din asta se naște speranța.

Happy holidays

N-ai tu...

N-ai tu stele pe tot cerul Câtă iarnă ninge-n mine Și câte antiCrăciunuri Voi petrece colindând Pe la poarta-ți înghețată De atâta agonie Câtă urlă azi în bradul Pe care-l ucid în gând
N-ai tu cum să-nveți refrenul Ultimului meu colind Cu care-ți suflam zăpadă Peste ochii tăi întorși Pe când tu ningeai departe Într-un ger ca niciodată Iar eu trimiteam cadouri Cu un milion de Moși



Inocență

Sărutul acela, cel de-nceput,
A fost gingașia cuvântului mut,
Când albe troiene, deșerturi și ploi
Se sfarmă cu sete de umeri-mi goi,
Sărutul acela, cel de-nceput,
Când păsări se luptă să zboare spre cuib,
Cănd fulgere crapă pământul sub noi.
Rămâi pâna mâine,
Mai rămâi până-n zori.


Frunze în vânt

Suntem ca niște frunze în vânt. Noi, oamenii. Picăm toți la un moment dat pe un sol tare și rece. Pe Pamânt ajungem toți. Și în el. - Ce destin purtați voi palme, reci și  strânse-n pumni..?!

Niciodată

Uneori, tăcerile acoperă tot. Cred că așa se simte când îngropi cea mai de preț speranță, când conștientizezi că este pentru totdeauna.  Sunt momente în viața fiecăruia dintre noi când "niciodată"  înseamnă chiar niciodată.  Când conștientizezi asta nu  mai poti spune nimic. Te doare și taci. Atât. Avem atâtea ocazii să vorbim, să facem, să simțim, să iubim, să fim buni, să sperăm. Avem mii de "se poate ", " intr-o zi", " Te iert ", " Te astept " , " O să vin " etc.  și doar câțiva de " niciodată ".  Dar,  acești câțiva niciodată atârnă așa de greu când nu am stiut să le  facem pe toate celelalte ...  Nu îl lăsați pe Niciodată să vă scrie povestea ...

Ultimul Rege

După unii oameni rămâne doar praf pe drum. În urma altora florile prăbușirii. Nu Regele  a murit,  noi am murit! 

Mai întîi a fost Marea

Dor..

Tăcerile din piept și o cană cu ceai!    Dorul e tăcut. Nu strigă și nu se bate cu pumnul in piept. Stă ascuns și uneori scapă câte un oftat. Lasă pe unde trece un gol adânc care doare. Se plimbă liber prin corp și are câteva locuri preferate.   Dorul e printre cele mai sincere și libere stari.



Secundă

Într-o fracțiune de secundă se zguduie tot Universul tău, și tot ce vrei e să închizi ochii, sperând că te vei trezi altfel și în alt Univers.

Ultimul 9

te-am așezat în talerul rațiunii și încerc să te-mpart în părți egale

om și divin,

cînd balanța se-nclină spre inimă îndrăznesc să te cuprind în brațe,

cu tine păcatul e dulce, înălțător

te privesc în ochi și zăresc lumină și îngeri,
balanța se înclină spre cer

am pus capul pe pieptul tău și am plîns,

cum să te iubesc?

de la cer la pămînt, mi-ai spus...

Cafea și miros de mare

Marea a rămas în fibra lemnului, nisipul și sarea au devenit una cu structura lemnoasă. Scoicile și-au făcut cuib și s-au făcut scoici noi.
   Suntem ca lemnele aduse de mare. Oricât ne-am spăla de trecut, trecutul e in structura noastră. Cu case, sare, drumuri, povești! 
  Duminică de iarnă cu cafea si miros de mare..


Îngerul și plânsu-i..

Plângea ca o vioară. M-am oprit în pragul ușii și o ascultam.  În piept simțeam plânsu-i ca o arcuire dureroasă.  Era plânsul acela înfundat, ca un strigăt sugrumat. Îl recunoșteam dintr-o epistolă de viață. O epistolă a tuturor.  Plângea în pumni. Era ca un copil pe care l-ai fi strâns în brațe și i-ai fi spus: nu-i nimic, e doar o bubă în genunchi. M-am așezat alături de ea.  Plângea și camera în care stăteam ghemuite părea tot mai mică. 
- Nu mai plâng. Imediat... nu mai plâng, îmi spunea printre sughițuri...
Și plânsul acela era ca o doină.  Și plânsul acela contorsiona inima pământului.  Și plânsul acela îmbolnăvea de moarte.
Și eu nu-i spuneam nimic. Luasem forma ei. Respiram în pumnii sprijiniți de genunchi cu ochii strânși.
- I-am spus azi noapte îngerului meu că nu mai pot. Că lumea mea s-a scindat. M-a strâns între aripi înduioșător. L-am rugat să-mi dea îngerescul și eu să-i dau lumescul. A încuviințat. 
Nu înțelegeam, părea ca-ntr-un delir.
- E o reverie!? Adică îngerul tău... - Da, da…

Dacă tu poți, trebuie să pot și eu..

Gata, respiră, Clipește și respiră. A trecut, ai redevenit un om mare, stăpân pe sufletul și pe tăcerile lui. Așa că poți să spui “la revedere” și să îți vezi mai departe de viața ta. Pfff, ce noroc că nu am dărâmat nimic!

Decembrie, luni..

Shooting photo

Dreams come true

Alter ego

Eu sunt hazardul născut din cuvinte ce nu știu să poarte esența simțirii; sunt conturul fără conținut al îndrăznirii timide de a dori, sunt frica certitudinii că într-o zi mă voi opri lîngă tine și tremur în fața infinitelor posibilități de a fi sunt extensia gîndului tău către mine talaz pornit din adîncuri nebănuite eu sunt pentru că tu m-ai dorit...

Ultima epistolă cu parfum de vanilie și infinit

Eu îmi urlam dorințele ca un zeu nebun.
Deșert mistuit de focul pasiunilor ce mușcau din mine ca un cîine turbat. Într-o zi am urlat: vreau marea! și ea s-a întins la picioarele mele.
Am plîns și-am ieșit la fel de amară și goală din apa ce-mi aducea aminte de ceva ce nu am avut.
Așa ai apărut tu... cînd am urlat: vreau iubire!
Ai zîmbit iar eu am murit și înviat de o mie de ori cînd mi-ai spus că iubirea nu se urlă.
Mi-ai mai spus că peste sufletul tău ninge de cînd te știi.
De atunci te aștept, din viețile în care eu ți-am fost zăpadă.

Iubirea este liniște, albă, moale ca iarna. Iar eu am să mor, în fiecare fulg de nea ce te atinge, iubindu-te..

Iarna iubirii noastre

Oricum, nu există țara cocorilor. Am sărit peste câteva primăveri, pe care nici nu le-am observat venind, fiind prea ocupată să contemplu plecările din mine însămi. Acum, nici cu toate buchetele de ghiocei pe pervaz nu mai cred că iarna se îmblânzește.