Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din octombrie, 2017

Suflete fara compas

Pauză în timp..

asa ca totul e vechi acum


tot ce am avut e deja aproape pierdut


ma intreb uneori daca chiar a existat


daca chiar am simtit cu adevarat


ceea ce doar pielea mea pare ca isi mai aminteste


totul e rece, pustiu


nici macar toamna.


timp suspendat, de fapt nu –


pauza in timp.


Sweet Moon

octombrie știe povești. păcat că  nu știe  și unde ești!...

Real love won't hurt..

Durerea chiar este un dar oferit oamenilor de către zei. Dacă doare înseamnă că e nevoie să te aperi.
Trăim într-o lume care doare şi stă să doară. Ne apărăm cu toate mecanismele de ce ar putea să fie frumos și îndurăm durerea ca pe o normalitate.
Când ești mic și te doare ceva plângi. Suflă mama și trece. Când ești mare şi te doare ceva, strângi din dinți și amâni, cu speranța că va trece.
A plouat și miroase a ceai de mușețel..

Cine sunt azi, ce voi fi maine..

Emoție de toamnă

Cafea, scorțișoară, măr copt, înghețată, vanilie și caramel. Fericirea stă în lucrurile mici.. 


Rugăciune

Dimineața se-anunță timid printre gene. Un oftat lung mă smulge din ce cred că a fost un vis. Nu-l mai țin minte, mi-a rămas doar senzația că-mi sunt străină. Încep să mă pipăi în mine, e ciudat de gol. Atît mi-a rămas din întîlnirile cele de pe urmă. Doar nevoia nebună de cafea mă duce spre vechiul eu. Cafeaua este ofranda ce mi-o închin sufletului în fiecare dimineață. Deschid fereastra dinspre grădină. Niște ciori s-au împănat din negrul pămîntului și urmăresc ritualul cafelei. Ridic ceașca cu ambele mîini și sorb din cafea cu ochii închiși în speranța că mă voi regăsi înghițitură cu înghițitură. Un croncănit și-o desfacere de aripi mă fac să privesc din nou la ele. Croncănitul spulberă tăcerea cu o nonșalanță care mă fascinează cumva. Pentru că ele întrerup liniștea doar cît s-o pună în valoare. În depărtare se vede turla bisericii iar în mine se nasc rugăciuni. Fă Tu liniștea abajur pe sufletul meu. Dă-mi tăria negrului să spulber tăceri ce sufocă speranțe. Și aripi să zbor înto…

Epistolă

(...)
Mai am un singur refugiu. Te conturez în minte cum nu vei fi vreodată.
În mintea mea te iubesc alb, ești fără pată.
Dau realitatea pe iluzii înșelătoare și dulci, ele îmi țin de cald și de bine în nopțile lungi.
Cuvintele dor și ce simt s-au mai spus, clișee... urăsc cuvintele, ele ne-au răpus.
Ne desparte timpul, pămîntul și marea. Dar cea mai grea dintre toate-i uitarea.
Te simt în vînt, în sărat, te iubesc toamnă.
Ieri m-a atins o frunză și mi-am amintit. Mi-ai fost fluture-n palmă.
Închid ochii și te țin de mînă din cînd în cînd. Nu ne spunem nimic, vorbim doar în gînd.
Miroși a castane și flori, a dulce ca mierea.
Între noi e atît de albă și caldă tăcerea.
Te pierd printre oameni, rutină și gri, aștept noaptea, atunci ai să-mi vii.
Ne întîlnim la mijloc de drum, pe Calea Lactee.
Și pentru asta te iubesc, îmi faci viața-odisee.
Îmi place cînd te ascunzi printre stele, luna te-mpinge în brațele mele.
Doar sărutul ne-aruncă din eden în dimineață. Aș vrea să rămîi, să te iubesc …

Lupii mei

Am citit cîndva o pildă despre suflet, un proverb. El spune că sufletul este compus din doi lupi. Unul alb și unul negru.
Știi bine ce înseamnă asta... albul e bunul, negrul e răul. În suflet este mereu o luptă între bine și rău, depinde pe care-l hrănești mai mult, acela va cîștiga, bla bla bla.
Am și eu lupi, dar ai mei sunt amîndoi gri. Nu-mi place mie că negru înseamnă tot timpul rău și albul bine.
Nu știu eu că binele meu e bun, sau răul de moment este neapărat rău.
Amîndoi sunt gri și-i hrănesc în egală măsură pe cît posibil.
Uneori ei dorm, iar eu am crezut mult timp că dorm de sătui.
Tîrziu am realizat că ei nu sunt niciodată sătui, ei dorm cînd îi hrănesc. Iar cînd le e foame atacă amîndoi la fel, cu aceeași ferocitate, nu disting care-i bun și care-i rău. Își cer tributul cu aceeași îndîrzire și cruzime.
Încă învăț cum să-i țin în frîu. Am observat că se supun doar pentru hrană și-mi simt orice dîră de slăbiciune.
Într-o zi mă voi opri și mă vor devora, voi pierde... dar ce v…

Toate le am, si toate-mi lipsesc..

Toate le-aveam la picioare:
marea, munții, drumuri spre nicăieri,

Dădeam cu capul în soare, rîdeam, culegeam stele...toate le-aveam ieri.

Mă plimbam azi dimineață și-am întîlnit un bătrîn ce vindea povești,

Spunea că sunt lecții de viață,
Despre cum să trăiești și cînd să iubești.

Ah! bătrîne...mi-e milă de tine, ai vorba dulce ca mierea,
Dar ia! spune-mi mai bine,
Tu? ai găsit fericirea?

Și-a luat poveștile-n grabă, cîtă-ntristare,
Așa ceva nu se-ntreabă! ai să-nțelegi cînd vei fi mare.

L-am privit cum dispare în zare,
Tot mai mic, cît un punct, o visare,
M-am gîndit...azi s-antîmplat ceva nefiresc,
Pentru prima oară eu simt că,
Toate le am și toate-mi lipsesc.

Barbut

Te sorb în cafeaua de dimineață,
Uneori viața joacă barbut,
Tu miroși a rouă și ceață,
Șase:șase, am cîștigat un sărut.

Îmi zîmbești, ce sublim, am curaj,
Viața aruncă cu zarul și doare,
Fără tine aș fi în sevraj,
Șase:șase, am cîștigat o-mbrățișare.

Hai să fugim departe de viață,
Nu-mi pasă ce zaruri va da,
Eu să îți fiu dimineață,
Tu să miroși a cafea.

Știi ce gândesc..

Anul ăsta văd că-i la modă "puterea minții".
Care mai de care mai guru și mai înțelept, evoluție tată!
Mai un pic și reînviem atlanții din Carpați.

Nu zic că nu atragem cu gîndul, dar să fii pozitiv non stop...aș înnebuni în fras!

Mă sperie imaginea cu o lume în care toată lumea zîmbește și cînd doarme.

Bun...acum că m-ai atras cu puterea minții și ne-am întîlnit, ce facem?
Stai și zîmbești ca idiotul(a)
 și-o să-mi spui cît de minunat e totul în capul tău?

Bă...ia mai mergeți în @!#/`( mea!
Știți voi unde...doar sunteți dotați.

Apologia timpului

Aș putea să scriu un eseu
Despre ce-nseamnă-așteptarea,
Despre cît durează "mereu"
Cînd tot ce ai e visarea.

În suflet sunt mii de intrări
Și-atît de puține ieșiri,
Sunt mii de iubiri și iertări
Pe toate doar tu mi le știi.

Orele-n noapte trec greu
Secunda durează o zi,
Mă-ntreb ce-nseamnă "mereu"
Cînd nu știi ce-nseamnă-a iubi.

Tu știi să împarți și s-aduni,
Tu aer, cu mine pămînt
Cardinali la capăt de lumi
Suntem dincolo de cuvînt.

Străjeri la apus și la sud
Eu țin timpul în loc pentru noi
Tu arunci iubirea-n absurd,
Pe cer desenezi vise moi.

Te-ntreb ce-nseamnă "mereu"?
Tu spui: "azi, castel de nisip",
Te sărut și-ntreb: cine-s eu?
Zîmbești, mă iubești infinit.

Intre noi nu mai e nimic