Oameni singuri

Mi-au trecut prin faţa ochilor, ca-ntr-un cinematograf al vieţii, toţi anii trecuţi. Viaţa mea ca un film prost, într-un decor întunecat de toamnă umedă tîrzie, ploaia rece ce biciuie obrazul, stropi repezi şi frunze putrede pe alei le însoţesc paşii grăbiţi. Vîntul sălbatic şi nervos ce-i împinge pe puținii trecători către case. Oameni singuri ce-și strîng la piept mantaua de ploaie să nu mai simtă acele de gheaţă înfipte sub piele de vînt.
Suntem oameni singuri în imensitatea unui oraş străin şi rece. Ne purtăm pe umeri viaţa, iubim, plîngem sau ne trăim bucuriile mărunte în deplină singurătate. Ne afişăm măştile în public și puţini sunt cei ce pătrund pînă în adînc să deschidă uşa sufletului ca să-şi aducă în vizită paşii desculţi. Trec ani de așteptări şi închidem în noi amărăciuni pe care nimeni nu le vede. Trecem prin viaţă resemnaţi, ne ducem anii grei plini cu aşteptări şi vise neîmplinite și nimănui nu-i pasă de ceea ce simţim. Îşi poartă fiecare propria singurătate pînă la punctul final al călătoriei pe drumul vieţii.

Comentarii

danplux a spus…
Nu trebuie să te învinovățești tu, dacă filmul ăsta nu a ieșit așa cum ți-ai fi dorit. Probabil că de vină pot fi actorii care trebuiau să te sprijine și nu au știut cum să o facă mai bine. Poate că timpul nu este chiar atât de pierdut..

Postări populare