Inimi obosite

Sunt inimi care îmbătrânesc mai repede decât restul corpului. Există, de asemenea, inimi care rămân tinere în carcase obosite de timp.
Sunt suflete care stau în genunchi în corpuri înalte, perfecte. Există, de asemenea, suflete drepte și  în corpuri cocoșate de poveri repetate.
Până acum, am forțat niște lucruri, chiar și maturitatea. Într-o pasă proastă, am recitit Micul Prinț și a fost pentru mine un act aproape terapeutic.  Am încetat să stau cufundată în gânduri negative. Am început să am recunoștință pentru tot ce mi se întâmplă. Am încetat să am temeri. Am încetat să alerg după cai verzi pe pereți sau fericire.
Nu e nimic ușor și nu există o rețetă pentru atingerea unei stări anume. Creierul nostru ne face mult bine și mult rău. Ne poate obosi inima. Dacă reușim să ținem un filtru interior, păstrând în noi întâmplările și vorbele frumoase, respectiv blocând întâmplările și vorbele urâte, va fi mult mai bine. Dacă vom disipa din gânduri, idem. Dacă vom conștientiza că prezentul e singura entitate în care trăim, vom sări într-o treaptă superioară a viețuirii, clipă de clipă. Omul fericit nu are trecut. Omul nefericit are doar (inițial am scris doare în loc de doar) trecutul. Când spun fericire, mă refer la amalgam cu bucurii și suferințe, la călătorie sincronă cu timpul prezent, nicidecum la vreo stare adiabatică, neperturbată de nimic rău.
Felul în care percepem fiecare lucru într-o anume zi ne dictează felul în care percepem și trăim întreaga viață. O inimă rămâne tânără prin uimire de orice, detașare, iubire dezinteresată, joc. Un suflet rămâne drept prin recunoștință, iertare, dăruire, facere de bine, acceptare, umilință. De regulă, dacă cele două sunt la parametri grozavi, corpul va rămâne și el în formă excelentă, mult și bine.


Comentarii

Postări populare