Timpul iubirii

Fiecare, în cercurile infernurilor noastre escapiste, lăsăm în urmă cimitire și flori, motiv ulterior de contemplare proustiană a timpului pierdut, de melancolie și regret în fața unui ireversibil.
Căci, prezum să afirm, nașterea timpului e sinonimă nașterii iubirii pentru mintea unui om. Și atâta timp cât o are petrece timp, și-n lipsa ei nu-l mai posedă. Dar află că nu-i e nici stăpân, nici sclav timpului decât deîndată ce iubirea l-a părăsit. În acel ceas, secunda astrală a unei minți care-a decăzut, afli de fapt că nimic din ce-ai avut n-a fost făcut să fie veșnic. Dar mai afli, în același timp, că mai avem timp. Timp să renaștem. Timp să iubim. Dar că timpul iubirii nu e totuna cu iubirea de timp.

Comentarii

danplux a spus…
Timpul este un martor al vieții oamenilor, le merge alături ca un frate mai mare ori un prieten de călătorie. Îi lasă să se bucure de ceea ce vor ei, îi lasă în iubire, îi însoțește în singurătate. Nu le spune nimic, nu el îi învață cum este viața, îi lasă liberi, le dă voie, timpul este doar un prezentator, un însoțitor, un înlesnitor... Oamenii deschid uși, aleg cărări, poteci, povești, scenarii de iubire .. sau nu.
Black Swan a spus…
Eu altceva am vrut sa punctez! Despre iubire și măsura, să consemnez că a trăi cu dor, în trecut sau în viitor, e doar o altă monedă pentru a ne accepta prezentul.

Postări populare