Poveste

M-a întrebat, și nu doar o dată, dacă sunt fericita. M-am uitat la el, ce-ți pasă de fericire? E un fum. Un abur. Îți umbli viața în rânduri după rânduri de încălțări. Ești fericit vreodată că le ai până n-ai simțit, măcar o dată, cum e să te taie pământul în călcâi? Nu. Căutăm, năuci, satisfacția simțului. Găsim, zi de zi, cauze oarecare pentru care ne războim. Ne-alegem cu bucurii, triumf, izbândă, victorie, străpunsul unui oarecare vârf. Dar fericirea nu e în nici un vârf. O căutăm la predicatori. Ridică ochii spre cer ca și cum cerului i-ar păsa. Dar cerul, cel mult, e indiferent. Sfredelim alți ochi, doar-doar ochii ne vor da răspuns. Și ochii ne dau. 
Dar nu răspunsul la întrebarea dacă ești fericit. 
Ochii spun altceva. 
Ochii spun că există un adevăr dincolo de orice himeră a beatitudinii, beției pe care ți-o dă fericirea. Fericirea e un scop. Nefericirea o certitudine. 
Ochii spun că, oricât de dulce-ar fi raiul veșniciei și-a mierii din rai, tot degeaba vor fi cât timp nu ești împlinit. 
Cât timp n-ai să ai, lângă tine, suflet de om cu care să te simți împlinit. 
Omul, în răspântia făcutului de sens, tânjește. Crede. Speră. Greșește. Și-apoi tânjește din nou. Crede din nou. Speră. Din nou. 
Între timp alții îi spun cum trebuie să fie. Îi spun cum trebuie să facă. Ce trebuie să spună. Cum ar trebui să aleagă. Și, în vacarmul tuturor celorlalte voci, omul greșește. Și tânjește din nou. 
Până când crede că n-are sens să cauți sens. N-are sens să continui să-ți pui întrebări. Pentru că fericirea e un scop. Dar nefericirea e o certitudine. 
Și-abia în ziua aia unele gânduri își fac loc, unele idei capătă treaptă pe care să urce. 
Mai întâi trebuie să supraviețuiești încercărilor și cumpenelor. Altfel n-ai să ai o poveste de spus. 
Apoi trebuie să înveți din ele. Altfel n-ai să ai decât o poveste de spus. 
Și-apoi trebuie să uiți povestea, și s-o reinventezi la fiecare pas. N-ai cum să crești dacă nu uiți. 
După care vine o vreme să renunți la povești. La iluzia experienței trăite, și-a celei aflate de la alții. 
Și s-o iei, în fiecare clipă, de la capăt, capătul anterior, încât nu doar să spui povestea, dar mai degrabă s-o trăiești. Pentru că adevăratul sens al lucrurilor, cel pe care-l duci cu tine în mormânt, nu e dacă ai fost vreodată fericit, ci simplul fapt că ai fost, vreodată. 
Și-apoi alții, pe drumul lor, poate îți vor spune povestea. 

Comentarii

Victor a spus…
Stii cat de mult ma intereseaza daca altii imi vor spune povestea? Deloc! De parca lui Mihai Eminescu ii pare bine acum din mormant ca il invata copiii la scoala.
Nici in viata de apoi nu ma omor crezand. Ca si daca ma insel eu si ea exista atunci mai bine n-ar mai exista ca n-o sa ajung prea aproape de rai.
Asa ca singura care conteaza pentru unul ca mine e viata asta. Marin Sorescu avea versul ala "m-am imbolnavit de moarte atunci cand m-am nascut" sau cam asa ceva. Ne-am nascut cu totii stiind ca vom muri insa pana atunci viata asta este despre noi si trebuie sa facem in ea orice ne face fericiti.
Black Swan a spus…
Iti recomand un film: "Hector, in cautarea fericirii". (Hector este un psihiatru dornic sa afle care sunt motivele de fericire ale oamenilor)
Și totuși, ești fericit? :)
Victor a spus…
A fi fericit este o chestie extrem de relativa. Pentru mine, fericirea este o chestie senzoriala (nu sunt sigur ca folosesc bine termenul de aceea o sa incerc sa explic).
Fericirea pentru mine este senzatia aia atunci cand esti indragostit, cand simti ca ai inima in gat, cand simti fiori prin tot corpul si iti vine sa iei pe toata lumea in brate si sa povestesti despre cat de fericit esti.
Mult timp am crezut ca pot avea starea aia doar cand sunt indragostit. Cu trecerea anilor mi-am dat seama ca, daca reusesc sa ma detasez si sa constientizez norocul de a exista, o pot obtine din tot felul de lucruri: cand citesc o carte (de asta tot trambitez despre cartile Witcher pe blogul meu), cand vad un film (recent am revazut la "Vita e bella" si iar am ras si plans in hohote in acelasi timp), cand ma intind in pat si simt atingerea cearsafului dupa o zi obositoate...si tot felul de chestii din astea.
Cam asta e fericirea pentru mine, sa simt iubirea, si de asta caut sa gasesc cat mai multe lucruri care imi dau aceasta traire.

Imi cer scuze pentru lungul comentariu, m-am lasat dus de val. O sa ma uit la filmul de care mi-ai spus, daca nu azi in week-end sigur :)
Black Swan a spus…

Orice poveste începe cu definirea unor reguli. Acestea sunt regulile mele..
Learn how to swim strong to reach the able raft of the soul!
Victor a spus…
Bineinteles, fiecare om traieste, e fericit si sufera dupa propriile reguli. :)

Postări populare