Treceți la conținutul principal

Pașii



Privesc oamenii mergînd pe stradă în timp ce aștept culoarea verde a semaforului. Mă întreb cum ar fi dacă nu ar exista mersul? Dacă am fi plutit? sau zburat?
Oare am zîmbi mai mult? Ne-am simți liberi?
Poate că în străfunduri, dincolo de admirație, invidiez îngerii... au aripi!

Ieri eram un copil fericit, vorbeam limba îngerilor. Oamenii mari nu mă înțelegeau, nici nu aveam nevoie. Nici să merg nu aveam nevoie... umblam așa, copil fericit, de-a bușilea.
Ce m-o fi făcut să mă ridic în picioare? Dorința să ajung în brațele mamei?

De la primul pas devii liber și totuși, undeva rămîne un gol.
"Cînd cazi, eu te ridic" devine o metaforă. Nu te mai ridică nimeni, doar tu poți, ca atunci cînd ai făcut primul pas în numele iubirii.
De atunci tot cazi și te ridici. Tot faci pași.

Ai observat că pașii, mersul de la funeralii este identic cu cel de la nuntă? Același ritm, doar context diferit; altar, groapă.
Poate sunt nebună...
Pe mine nunțile mă deprimă... durerea mamelor în special. Că mie așa-mi par lacrimile alea de mame... a durere mascată.
Se căsătorește fata, băiatul, dar pierd copilul. Un amalgam ciudat pe care habar n-am să-l gestionez.

Mersul ne înstrăinează, ne trece.

Cel mai tare mă sperie pașii grăbiți. Ăia cu care mergem să ne ascundem cînd plîngem, sau cu care ne îndreptăm spre iubiți. Îi facem cînd ne doare și cînd suntem fericiți.
Îi avem în instinct, parcă urlă celulele-n  corp că nu avem timp destul să plîngem sau să iubim.

Cînd mă vezi nu alerga spre mine, vino-mi încet, lasă-mă să-ți văd durerea sau iubirea. Lasă-mi timpul să pot să-ți fiu, să-mi fiu...stai.

Fir-ar...am pierdut culoarea verde... înjură-mă, eu stau.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Sindromul Borderline

Tulburarile de personalitate borderline ocupa zona incerta dintre patologia psihica si normalitate, persoanele ce prezinta astfel de tulburari nu sunt bolnave mintal, dar nici deplin normale. Desi lipsesc date definitive, incidenta tulburarii de personalitate borderline este de 1 pana la 3%, la nivelul populatiei mondiale. Ca si in cazul altor afectiuni psihice, cauzele tulburarii de personalitate borderline sunt complexe. Numele a aparut in urma teoriilor din anii ’40 – ‘50 cand se considera ca afectiunea era la granita (border) dintre nevroza si psihoza. Aceasta viziune nu mai reflecta gandirea prezenta. In fapt, anumite grupuri de psihanalisti fac presiuni pentru schimbarea denumirii, inlocuindu-l cu tulburarea reglarii emotionale.

Termenul “borderline” desemneaza stari intermediare intre schizofrenie si nevroza.

Sindromul borderline (sau marginal) are o evolutie cronica, ondulanta. Este un sindrom comparativ cu o nevroza, deosebit de durabil, intens, polimorf, rezistent la tratament…

Reflecții

Mi-ar plăcea să mă uit în urmă și să spun ca nu regret nimic! Doar că realitatea nu este așa. Sunt multe lucruri pe care le-aș face altfel decât le-am facut. Dar cred că este mai constructiv să mă uit înainte. Știu ce mi-am propus să fac mâine. Știu încotro mă îndrept și ce vreau să obțin. Dar mai mult decât orice, știu ce fel de om sunt. Iar luptele, eșecurile, palmele primite de la viață, m-au transformat, arătându-mi că trebuie sa fiu mai bună. Încă învăț și încă încasez lovituri, iar asta mă ambiționează și mai mult. Îndrăznesc să mă bat cu imposibilul!

Iartă-ma!

Iartă-mă!
Că dincolo de ochii mei
Se află cerul
Cu stelele din ochii tăi,
Că la spovedanie
Sufletul meu n-a păstrat taina
Poeziei care eşti tu.

Iartă-mă!
Dar n-ai ştiut să citeşti 
Printre rânduri, printre anotimpuri
Te-ai agăţat de toate punctele
Şi de toate virgulele nepuse
Când prin mine erai scris tu
Ca un roman de amor beletristic.

Iartă-mă!
Că m-ai întâlnit pe toate drumurile
Ca pe o dragoste de la colţul străzii,
Că m-ai crezut a tuturor
Iar eu am fost doar a ta
Şi a restului lumii
A poeziei şi a nimănui altcuiva.

Iartă-mă!
Că te-am trăit
Ca două vieţi într-o altă viaţă
Şi ţi-a părut atât de puţin,
Până şi împărtăşirea emoţiilor
A devenit pentru tine o povară
De care n-ai aflat niciodată.

Iartă-mă!
Că în această dragoste foarte mare
N-am avut timp pentru altceva
În afară de mărturisirile ei,
Şi pentru că m-am lăsat prădată 
Ca la drumul mare
De tot ce era al meu şi devenea al tău.

Iartă-mă!
Că mi-ai luat totul
Şi m-ai lăsat doar cu mine
Având deasupra acest nimb
Al păcătosului, al vinovatului
De a te fi iubit până la…