Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din 2017

La Mulți Ani..

Si a mai trecut un an. Nu stiu dacă a fost greu sau usor, bun sau rău. Per total a fost asa cum trebuia să fie. Am realizat niste lucruri! Nu atâtea câte mi-as fi dorit. Stiu că puteam să fac mai mult! Întotdeauna se poate mai mult, mai bine. Am plâns mult, am râs si mai mult! De mine, de neputințele mele. Am citit mult si am ascultat. Ploaia, oamenii, sunetul muzicii, al naturii, al sufletului meu. Uneori am auzit si falseturi. În suflet. Am călătorit in locuri noi si mi-am umplut sufletul cu imagini si istoria locurilor. Pentru tot ce mi-a intrat in viață  sunt profund recunoscatoare dar, mai ales, pentru oamenii speciali care există  în viața mea si care mi-au fost aproape si m-au ridicat când  am căzut ! Se stiu ei care sunt! In cinstea voastră voi închina paharul de sampanie de la miezul noptii! Vă iubesc, vă prețuiesc si va doresc ce-mi doresc si mie: sănătate, decizii înțelepte, minte ascuțită, noroc în toate, sanse însutite si prosperitate!  De la mine în 2018 am mari asteptăr…

[...]

" Vezi, nu ajunge să iubești, trebuie să și știi ce să faci cu povara asta ..."


Rugă

M-am rugat inimii tale s-asculte,
să ierte, să uite
de cerul meu jos ca o mare sărată,
adâncă, în piatră săpată;
M-am rugat să-mi trimiți o dimineață târzie,
neîncepută să fie,
și să-mi legi în ea rana pe-o cruce,
ca s-o pot duce.
Tu nu mă vezi
cum îți stau în gând
cu lumină plângând,
ca o umbră risipită-n zăpezi
și, pe rând,
cuvintele tale sunt val
ce sărută sau mușcă din mine, din mal.
Curg aripi din nopți,
din visele trase la sorți.
Sunt încă vie?
cine mai stie...

Always in love with the sea..

În linia orizontului

Te-am mai căutat si altădată...
Nisipuri mişcătoare am sub tălpi
De parcă... zările
Ne aparțin
Doar atât
Când tu stai de o parte şi de alta
În linia orizontului
Indecis,  imparțial cu sinele
Intr-un Timp iremediabil pierdut
Într-un consens unic
Fără eternitate
Şi da...,
Fără de tine plin.



...

Crăciunul nu e musai fericit. Câteodată, Crăciunul e trist. Sau singuratic. Sau dureros de-a dreptul. Din tot atâtea motive câte supărări poate avea un om.
Celor cei care treceți printr-un astfel de Crăciun vă doresc, înainte de orice altceva, liniște. Cred că ăsta e uneori, rostul haosului: să nască, din el, liniște. Din asta se naște speranța.

Happy holidays

N-ai tu...

N-ai tu stele pe tot cerul Câtă iarnă ninge-n mine Și câte antiCrăciunuri Voi petrece colindând Pe la poarta-ți înghețată De atâta agonie Câtă urlă azi în bradul Pe care-l ucid în gând
N-ai tu cum să-nveți refrenul Ultimului meu colind Cu care-ți suflam zăpadă Peste ochii tăi întorși Pe când tu ningeai departe Într-un ger ca niciodată Iar eu trimiteam cadouri Cu un milion de Moși



Inocență

Sărutul acela, cel de-nceput,
A fost gingașia cuvântului mut,
Când albe troiene, deșerturi și ploi
Se sfarmă cu sete de umeri-mi goi,
Sărutul acela, cel de-nceput,
Când păsări se luptă să zboare spre cuib,
Cănd fulgere crapă pământul sub noi.
Rămâi pâna mâine,
Mai rămâi până-n zori.


Frunze în vânt

Suntem ca niște frunze în vânt. Noi, oamenii. Picăm toți la un moment dat pe un sol tare și rece. Pe Pamânt ajungem toți. Și în el. - Ce destin purtați voi palme, reci și  strânse-n pumni..?!

Niciodată

Uneori, tăcerile acoperă tot. Cred că așa se simte când îngropi cea mai de preț speranță, când conștientizezi că este pentru totdeauna.  Sunt momente în viața fiecăruia dintre noi când "niciodată"  înseamnă chiar niciodată.  Când conștientizezi asta nu  mai poti spune nimic. Te doare și taci. Atât. Avem atâtea ocazii să vorbim, să facem, să simțim, să iubim, să fim buni, să sperăm. Avem mii de "se poate ", " intr-o zi", " Te iert ", " Te astept " , " O să vin " etc.  și doar câțiva de " niciodată ".  Dar,  acești câțiva niciodată atârnă așa de greu când nu am stiut să le  facem pe toate celelalte ...  Nu îl lăsați pe Niciodată să vă scrie povestea ...

Ultimul Rege

După unii oameni rămâne doar praf pe drum. În urma altora florile prăbușirii. Nu Regele  a murit,  noi am murit! 

Mai întîi a fost Marea

Dor..

Tăcerile din piept și o cană cu ceai!    Dorul e tăcut. Nu strigă și nu se bate cu pumnul in piept. Stă ascuns și uneori scapă câte un oftat. Lasă pe unde trece un gol adânc care doare. Se plimbă liber prin corp și are câteva locuri preferate.   Dorul e printre cele mai sincere și libere stari.



Secundă

Într-o fracțiune de secundă se zguduie tot Universul tău, și tot ce vrei e să închizi ochii, sperând că te vei trezi altfel și în alt Univers.

Ultimul 9

te-am așezat în talerul rațiunii și încerc să te-mpart în părți egale

om și divin,

cînd balanța se-nclină spre inimă îndrăznesc să te cuprind în brațe,

cu tine păcatul e dulce, înălțător

te privesc în ochi și zăresc lumină și îngeri,
balanța se înclină spre cer

am pus capul pe pieptul tău și am plîns,

cum să te iubesc?

de la cer la pămînt, mi-ai spus...

Cafea și miros de mare

Marea a rămas în fibra lemnului, nisipul și sarea au devenit una cu structura lemnoasă. Scoicile și-au făcut cuib și s-au făcut scoici noi.
   Suntem ca lemnele aduse de mare. Oricât ne-am spăla de trecut, trecutul e in structura noastră. Cu case, sare, drumuri, povești! 
  Duminică de iarnă cu cafea si miros de mare..


Îngerul și plânsu-i..

Plângea ca o vioară. M-am oprit în pragul ușii și o ascultam.  În piept simțeam plânsu-i ca o arcuire dureroasă.  Era plânsul acela înfundat, ca un strigăt sugrumat. Îl recunoșteam dintr-o epistolă de viață. O epistolă a tuturor.  Plângea în pumni. Era ca un copil pe care l-ai fi strâns în brațe și i-ai fi spus: nu-i nimic, e doar o bubă în genunchi. M-am așezat alături de ea.  Plângea și camera în care stăteam ghemuite părea tot mai mică. 
- Nu mai plâng. Imediat... nu mai plâng, îmi spunea printre sughițuri...
Și plânsul acela era ca o doină.  Și plânsul acela contorsiona inima pământului.  Și plânsul acela îmbolnăvea de moarte.
Și eu nu-i spuneam nimic. Luasem forma ei. Respiram în pumnii sprijiniți de genunchi cu ochii strânși.
- I-am spus azi noapte îngerului meu că nu mai pot. Că lumea mea s-a scindat. M-a strâns între aripi înduioșător. L-am rugat să-mi dea îngerescul și eu să-i dau lumescul. A încuviințat. 
Nu înțelegeam, părea ca-ntr-un delir.
- E o reverie!? Adică îngerul tău... - Da, da…

Dacă tu poți, trebuie să pot și eu..

Gata, respiră, Clipește și respiră. A trecut, ai redevenit un om mare, stăpân pe sufletul și pe tăcerile lui. Așa că poți să spui “la revedere” și să îți vezi mai departe de viața ta. Pfff, ce noroc că nu am dărâmat nimic!

Decembrie, luni..

Shooting photo

Dreams come true

Alter ego

Eu sunt hazardul născut din cuvinte ce nu știu să poarte esența simțirii; sunt conturul fără conținut al îndrăznirii timide de a dori, sunt frica certitudinii că într-o zi mă voi opri lîngă tine și tremur în fața infinitelor posibilități de a fi sunt extensia gîndului tău către mine talaz pornit din adîncuri nebănuite eu sunt pentru că tu m-ai dorit...

Ultima epistolă cu parfum de vanilie și infinit

Eu îmi urlam dorințele ca un zeu nebun.
Deșert mistuit de focul pasiunilor ce mușcau din mine ca un cîine turbat. Într-o zi am urlat: vreau marea! și ea s-a întins la picioarele mele.
Am plîns și-am ieșit la fel de amară și goală din apa ce-mi aducea aminte de ceva ce nu am avut.
Așa ai apărut tu... cînd am urlat: vreau iubire!
Ai zîmbit iar eu am murit și înviat de o mie de ori cînd mi-ai spus că iubirea nu se urlă.
Mi-ai mai spus că peste sufletul tău ninge de cînd te știi.
De atunci te aștept, din viețile în care eu ți-am fost zăpadă.

Iubirea este liniște, albă, moale ca iarna. Iar eu am să mor, în fiecare fulg de nea ce te atinge, iubindu-te..

Iarna iubirii noastre

Oricum, nu există țara cocorilor. Am sărit peste câteva primăveri, pe care nici nu le-am observat venind, fiind prea ocupată să contemplu plecările din mine însămi. Acum, nici cu toate buchetele de ghiocei pe pervaz nu mai cred că iarna se îmblânzește.


Someday

ia-ți toamna, și lasă-mi ploile, mie - mi-or aminti de tine și te-oi scrie...
Câtă ranchiună să ai în inima ta să nu mai simți măcar un pic din Soarele care vine spre tine, câtă ură, câtă ignoranță și indiferență, cât de orb să fii.. Nevermind.. De oameni urâți la suflet sunt sătulă! Someday I will be fine..



E aproape iarnă..

Există  doar fericirea în care credem din tot sufletul. Doar iubirea și frumosul în care credem. Eu cred în Moş Crăciun (el mă face să zâmbesc când cad primii fulgi de nea și mă îndeamnă să gust din zăpadă). Cred în iubirea mamei mele, cred în fericirea citită în ochi, cred în vise visate și așteptate o viață întreagă.  E aproape iarnă. Faceti-vă curat prin suflet.  Cănd zăboviti mai mult la o amintire, înseamnă că e ceva important, care contează pentru voi. Când simțiți ceva sărat pe obraji verificați să nu fi regăsit un om pe care l-ați " pierdut " pe undeva.   Nu vă grăbiți, lăsați lumina să intre în toate camerele sufletelor voastre și căutați cu atenție în fiecare colțișor. Poate fricile v-au rămas mici și habar nu aveți..

Gândul din cafea ..

Rain at night..

Picăturile îmi bat în geam, respir aerul umed și ploaia, ascult liniștea!
Mă las purtată de sunetul ei pe tărâmul viselor..

Cum să îți dai primăvara pe o iarnă mincinoasă?

Ploi mărunte

te știu din toamnele trecute,
ne întîlnim în ploile mărunte
castane...adorm în părul tău
migdale, așa miroși mereu
te știu din timpuri ancestrale
te caut...dorinți rudimentare
noi ne-am iubit și fire de nisip
ne vom iubi și cînd vom fi nimic...

If you love me, let me know..

Pentru că..

Pentru că în duminicile de toamnă se mănâncă mâncare cu sos roşu.

Pentru că atunci când veneai de afară miroaseai a frig și aveai nasul rece.

Pentru că, duminica, mâinile bunicilor miroaseau a busuioc .

Pentru că stăteam cu picioarele strânse sub mine, pe pat, și nimic rău nu se putea întâmpla..


Liniște

Morning with a View

Folie de protecție

Ne-am născut, am crescut într-o lume care protejează, păstrează, are grijă.
Împachetăm lucrurile, le punem sus să nu se strice.
Am crescut cu telecomanda în folie de plastic, vesela aia bună pusă sus, canapeaua acoperită cu pături ( să nu se strice ).
Scena în care copilul sparge ceva, adultul zbiară la el și dă amenințător din mâini ne este tuturor cunoscută. Copilul privește cioburile și plânge. Niciodată nu am înțeles de ce ținem cu sticla și nu cu copilul..
Ai grijă să nu-l strici! Ai grijă!
Avem grijă de lucruri și le protejăm. Nu știm să avem grijă de oameni să nu se strice. Am găsit cea mai nepotrivită formă de protecție pentru oameni: minciuna. Infoliem oamenii în minciuni. La început mici, apoi cu minciuni din ce în ce mai mari. Prin atâtea straturi omul nici nu se mai vede. Nu i se mai poate întâmpla nimic rău, e perfect protejat! Am rămas singuri și pregătiți să înfoliem următorul om pentru a-l proteja.
E greu să respiri prin folia de " protecție" ![...]






Am obosit

Îmi răsuna în minte acum, versurile unei melodii: " - Cui îi pasă, oare de viața ta..?!?"
[...]

Marea

" Tu nu ai suflet. Tu ești suflet."

  În fața mării oamenii se șterg,  rând pe rând, din mintea mea. Rămane un singur om cu care împărt nemărginirea mării..


Fire de nisip

te știu din toamnele trecute,

ne întîlnim în ploile mărunte

castane...adorm în părul tău

migdale, așa miroși mereu


te știu din timpuri ancestrale
te caut...dorinți rudimentare

noi ne-am iubit și fire de nisip
ne vom iubi și cînd vom fi nimic...

Lumină, toamnă, priviri..

Duminică

Plouă

Plouă-n mansarda
în care ți-am spus
că te-nvăț din culori
și te mângâi-cuvinte
Plouă albastru
sub o scară de sfori
atârnând de fereastra
unui cer necuminte
Plouă din aripi
scuturate vremelnic
de un înger bătrân
tatuat într-un gând
Tu îmi scrii despărțiri
pe-un obraz de nemernic
împietrit în neantul
dintre noi și pământ

Plouă în carnea
unui fals legământ


Black friday..

Ce bine că nu s-a vîndut şi iubirea
la reducere de black friday,
că nimeni nu s-a gîndit
s-o fure s-o pună pe tarabă,
la ofertă,
o iubire nouă ar fi venit la pachet
cu un cuţit înfipt în piept,
cumpărătorul ar fi fost fericit
un timp,
cît n-ar fi ştiut că foloseşte
o iubire deja uzată,
luată din pieptul cald pe furiş,
într-o noapte întunecată de vineri,
în care numai banii contează,
ar fi crezut-o nouă
şi-ar fi ignorant  toate mîinile murdare
ce-ar fi pipăit-o făţiş înaintea lui.
doar păgubaşul ar fi sîngerat
pînă la moarte,
prăbuşit în balta propriei dureri.
Ce bine că nimeni nu s-a gîndit
să mi te fure
ca să te vîndă la ofertă
pe o tarabă murdară în tîrg,
de black friday.

The End

"Te-am iubit aşa cum m-ai iubit şi tu, ca un nebun, ca un strigoi, fără să înţeleg ce fac, fără să înţeleg ce se întâmplă cu noi, de ce am fost ursiţi să ne iubim fără să ne iubim, de ce am fost ursiţi să ne căutăm fără să ne întâlnim..."

"- Te iubesc mai mult decât te iubeste propria ta mamă..!"

- Serios? [...]

Câte minciuni pe secundă..

tic-tac…tic-tac… tic-tac…tic-tac…

Viata din clepsidra se scurge. Roata se învârte și vorba unei zicătoare: bate vântul, latră câinii..

Iar demnitatea mea imi spune STOP!

Distanța

Distanța. Ce lecții livrează. Ne umple de dor și ne învață prețuirea apropierii. Ne arată cum să măsurăm un lucru, îndepărtându-ne puțin de el. Ne arată cât de mici și vulnerabili suntem cu toții și cât de mari și protejați devenim când ne lipim unii de alții. Ne demonstrează că, oricât de lungă ar fi, dragostea se întinde și o depășește, cu câțiva milimetri la fiecare capăt, pentru siguranță.

Distanța înseamnă prea puțin când celălalt înseamnă atât de mult. Ea se prăbușește sub viteza gândului și se dezvoltă falnică sub pecetea fricii. Distanța cere curaj, tărie, speranță, optimism. Nu toți reușesc să se descurce cu ea. Trist e atunci când fizic este măruntă, cu doi oameni care împart același pat, iar metafizic este uriașă, ei stând spate în spate, fără vorbe, fără armonie, fără iubire.

Distanța se deschide ca un hău după un „rămas bun” și regresează accelerat după un „abia aștept să te văd”.

Formidabile lecții livrează.


Fluture

O secundă de catifea... atît a durat să-ți faci curaj.
Te-ai așezat în palmea mea cînd ai obosit să te învîrți în jurul inimii mele.
Tăcerea aripilor tale îmi colorează pupila-n trăiri.
Zborul tău mă transformă în doruri.
Îți las inima mea, lumină, pe cînd te întorci.

Mi-e frig...

să plângi ca să ajungi în apele tale.
să taci când vrei să spui multe lucruri.
să ridici peste unii și alții fapte înalte.
să îngropi vorbele urâte undeva în pământ.
să îndeși vorbele frumoase undeva în suflet.
să stai din când în când doar tu cu tine.
să trăiești într-o continuă clipă aici și acum.
să iubești în numeroase feluri tot felul de oameni.
să mori când te îmbolnăvești de prea multă viață.

Abis

Când un părinte moare, se rupe definitiv ceva din tine!


Nu atinge focul

E timpul să pun fantomele in sertarul trecutului!  Am sperat intr-un miracol..  mi-am jucat viata și sufletul cu totul la o ruleta rusească! Ipocriții si anonimii nu isi asumă nimic..ei doar acuză, judecă și întorc spatele!
Vor deveni fantome cât de curând, dar în mândria lor prostească se cred nemuritori și invincibili!
[...] nu atinge focul.
Uneori reveneam la locul în care am ars sperînd să renasc din cenușă.
Astăzi îmi place de mine lumină.

Spune-mi..

Spune-mi,
de-ar fi să dispar fără urmă într-o zi,
te-ai simţi, măcar pentru o clipă,
singur?
Ai simţi bătaia inimii şchioapă,
acolo unde secundarul inimii
mi s-ar opri pentru totdeauna,
la fără ceva?
Ai vedea o umbră în ochiul drept,
acolo unde lumina ochilor mei de chihlimbar
s-ar stinge ca o stea în zori?
Te-ar durea rana din piept,
în stânga, unde
coasta ta m-ar pierde definitiv?
Spune-mi,
de-ar fi să dispar fără urmă într-o zi,
ţi-ar lipsi tăcerea mea cât să te simţi,
măcar pentru o clipă,
singur?


Echilibru

Viața e despre finețuri și subtilități. E despre acum, căci ieri a trecut cu tot ce a fost și nu știi dacă sau ce va fi mîine.

Sunt atît de subțiri liniile între iubire și ură, nebunie și curaj, îndrăzneală și nonșalanță.

Sunt un acrobat ce încă învăț să pășesc pe linii, încă pic de-o parte sau de alta.

Viața e despre îmbinarea contrastelor, despre echilibru.

L'Appuntamento

Am dormit trei ore noaptea trecută. Am avut de lucru pentru atelierul de la arte ( nici nu-mi vine să cred că fac asta). M'am trezit la 6.30 și m-am întors acasă pe la 19.
 Am un zâmbet mare pe față, mâinile-mi miros a busuioc și ascult muzică italiană.
  E luni și ciupercile dătătoare de zen încă rezistă. Când o să fiu bătrână, vreau să fiu Antonio Carluccio ( bătrânelul simpatic cu părul alb care gătește și se plimbă prin lume alături de Gennaro  ;)  )


În foșnet de stele

Păstrez pașii tăi  lângă urme de îngeri desculți, într-o toamnă-a iertării  știi să-mi asculți teama de zbor?  mai știi când mi-e dor? de gând, de cuvânt,  de păcat înnoptat într-un vers răsturnat, ca o aripă-n Rai risipită, o singurătate neispitită... și mi-e liniște-n cer sub clopotul nopții,  în foșnet de stele doar ecou-i stingher...


Se pare că am pierdut mult..

Fericirea stă în lucrurile mici!
Am pierdut oameni dragi, am pierdut iubiri, clipe, momentul potrivit. Am pierdut timp, am pierdut amintiri, am pierdut. Am câștigat, în schimb, ceva.
Eu am câștigat frumos și mai mult bun. Pierderile m-au făcut să fiu mai bună, să mă joc mai mult, să ascult, să simt din toată ființa.
Se pare că am pierdut mult..

Nostalgie

de-acum,
nu voi mai avea
nostalgii.
fie că pleci,
fie că vii,
voi păstra mereu
un zâmbet,
pe față.
știi și tu,
durerea se învață...



Peronul

Am deschis ochii crezînd că "azi" de-abia începe.

Mi-a căzut visul de pe gene, prea stătut și-mbîcsit era. Nici măcar nu s-a spart, s-a topit sub ploaia de stele. Este noapte deci... tot noapte...
Îmi pierd zilele între două bătăi de inimă și-un dor.
Pînă și cerului i-a fost milă de mine. Mi-a aruncat o stea: na! pune-ți o dorință.
Și mi-am tot pus-o de-a-nceput să plouă cu stele de atîta ne-mplinire.
Puteam să-mi pun atîtea alte dorințe, dar m-am agățat de una, de același vis în care ne jucam de-a soarele și marea.
Vreau să rămîn trează, nu-ți poți permite să dormi pe peronul Așteptare.
Încerc să mă-mpac cu inima, s-o-nvăț să bată fără vis, dincolo de dor.
Prefer trenurile spre nicăieri decît cele spre "prea tîrziu".
Nu... pentru alea ar trebui să fiu pe peronul Regrete.
Am urcat în trenul ce duce spre miazăzi. Am coborît la începutul lumii și m-am pus moașă la nașterea soarelui. L-am luat în brațe și a început să plîngă. Îl sărut pînă ce nu arde prea tare... am …

Preludiul unui drum..

Plouă iar pe plaja timpului şi nisipurile se strâng…

Despre oameni și zbor

Când nu-ți ajunge o viață să-ți povestești. Când ridurile sunt mai frumoase decât orice machiaj. Când mâinile îmbătrânesc împreună, ținându-se să nu se piardă.
Când zâmbești privind porumbeii , într-o zi frumoasa de toamnă.

Doi in unu

Toamna "(i)ubirii noastre"..

Visez la o zi de toamnă în Paris. (palton roşu, fular moale și lung, botine de culoarea castanelor, geantă de scriitor. Frunze galbene, croisossant cald, cafea cu lapte.)

Deocamdată, mă întorc de la cursul despre expresionismul abstract și mă gândesc că aș fi putut să trăiesc și fără sa îl studiez pe Pollok. Aş fi putut, dar e mult mai frumoasă toamna acum..

Declarație de dragoste

[...]  Mai multă lună sau cer mai puțin
Lumina și noaptea în brațe se țin...