Treceți la conținutul principal

Iartă-ma!



Iartă-mă!
Că dincolo de ochii mei
Se află cerul
Cu stelele din ochii tăi,
Că la spovedanie
Sufletul meu n-a păstrat taina
Poeziei care eşti tu.

Iartă-mă!
Dar n-ai ştiut să citeşti 
Printre rânduri, printre anotimpuri
Te-ai agăţat de toate punctele
Şi de toate virgulele nepuse
Când prin mine erai scris tu
Ca un roman de amor beletristic.

Iartă-mă!
Că m-ai întâlnit pe toate drumurile
Ca pe o dragoste de la colţul străzii,
Că m-ai crezut a tuturor
Iar eu am fost doar a ta
Şi a restului lumii
A poeziei şi a nimănui altcuiva.

Iartă-mă!
Că te-am trăit
Ca două vieţi într-o altă viaţă
Şi ţi-a părut atât de puţin,
Până şi împărtăşirea emoţiilor
A devenit pentru tine o povară
De care n-ai aflat niciodată.

Iartă-mă!
Că în această dragoste foarte mare
N-am avut timp pentru altceva
În afară de mărturisirile ei,
Şi pentru că m-am lăsat prădată 
Ca la drumul mare
De tot ce era al meu şi devenea al tău.

Iartă-mă!
Că mi-ai luat totul
Şi m-ai lăsat doar cu mine
Având deasupra acest nimb
Al păcătosului, al vinovatului
De a te fi iubit până la despărţire
Ca apoi să intru-n blestem.

Iartă-mă!
Pentru fericirea până la nefericire
Oferită senin prin ochi şi gene
De echilibrul fragil al chimiei
Când ni se sărutau genunchii,
Preoţii o să ne dea canon
Pentru acest desfrâu al eurilor.

Iartă-mă!
Că te-am căutat atât de atât în tine
Şi printr-o sublimă întâmplare m-am găsit pe mine
Iartă-mă!
Că rugăciunea ta la Dumnezeu era cu mine
Şi toate gândurile mi se întorceau la tine.

Iartă-mă!


Comentarii

Klodi a spus…
voua va trebuie o bataie buna..:))
Anonim a spus…
Îmi place să cred că am ajuns în punctul în care îmi pot da seama că ceva este în neregulă din atitudinea omului de lângă mine.
Dănuța a spus…
Nu-ţi căuta justificări în spatele cărora să te simţi în siguranţă.
Anonim a spus…
Minciuna face parte din noi, din viața noastră. Nu putem să renunțăm la ea și nici nu cred că este bine. Dar putem să renunțăm la minciunile ieftine, la minciunile fără substanță, la minciunile care ne fac să credem în iluzia că ne pot aduce beneficii. Dacă reușim să renunțăm la astea, vom fi mai limpezi.
Dănuța a spus…
Nu stiu la ce faci referire, si chiar nu mai contează acum, după ce prezentul e unul destul de evident, in urma deciziilor luate!
Cred ca am fost cum nu se poate mai clară si mai limpede!
Altcineva înoată in ape tulburi, si nu sunt eu aceea!
Succes la comunicarea dorită in altă viața!

Postări populare de pe acest blog

Sindromul Borderline

Tulburarile de personalitate borderline ocupa zona incerta dintre patologia psihica si normalitate, persoanele ce prezinta astfel de tulburari nu sunt bolnave mintal, dar nici deplin normale. Desi lipsesc date definitive, incidenta tulburarii de personalitate borderline este de 1 pana la 3%, la nivelul populatiei mondiale. Ca si in cazul altor afectiuni psihice, cauzele tulburarii de personalitate borderline sunt complexe. Numele a aparut in urma teoriilor din anii ’40 – ‘50 cand se considera ca afectiunea era la granita (border) dintre nevroza si psihoza. Aceasta viziune nu mai reflecta gandirea prezenta. In fapt, anumite grupuri de psihanalisti fac presiuni pentru schimbarea denumirii, inlocuindu-l cu tulburarea reglarii emotionale.

Termenul “borderline” desemneaza stari intermediare intre schizofrenie si nevroza.

Sindromul borderline (sau marginal) are o evolutie cronica, ondulanta. Este un sindrom comparativ cu o nevroza, deosebit de durabil, intens, polimorf, rezistent la tratament…

Reflecții

Mi-ar plăcea să mă uit în urmă și să spun ca nu regret nimic! Doar că realitatea nu este așa. Sunt multe lucruri pe care le-aș face altfel decât le-am facut. Dar cred că este mai constructiv să mă uit înainte. Știu ce mi-am propus să fac mâine. Știu încotro mă îndrept și ce vreau să obțin. Dar mai mult decât orice, știu ce fel de om sunt. Iar luptele, eșecurile, palmele primite de la viață, m-au transformat, arătându-mi că trebuie sa fiu mai bună. Încă învăț și încă încasez lovituri, iar asta mă ambiționează și mai mult. Îndrăznesc să mă bat cu imposibilul!

Nedefinit

De ceva timp am un dor in mine sa dorm, sa nu aud nimic, sa încetez cu visele care ma bântuie, sa ma trezesc câte cinci minute pe zi doar de proba si sa ma intorc pe partea cealaltă fără sa-mi pese de mâncare, de pastile, de ceva anume, sa nu simt nevoie de nimic si de nimeni, sa nu aud pereții vorbind, sa nu sune telefonul si sa fiu nevoită sa spun un "nu" sau un "nu știu" care nu depind de mine ... prea multe negații, la naiba... sunt atat de obosita încât am senzația ca ma transform in umbra... poate e de la vremea asta atat de anapoda...  rămân cu dorul. Va trece pana la urmă.