Haos pereche



Caut haos pereche
Aseară am adormit privind dansul ludic al flăcării,
Am aprins o lumînare să-mi aducă aminte de cine eram... 
Sau parcă mă certam cu soarele; îi spuneam că nu am cum să nu iubesc luna, 
Cine mi-ar alunga demonii pînă în zori? 
Cine ar păstra taina șoaptei? 
Cine mi-ar ridica rugăciunile? 
Ce mi-ar fi întunericul fără lună? 
Stau în genunchi cu mîinile îndreptate spre cer, mama stă pe scaun și mă privește duios, 
Eu țin firul de lînă și ea îl face ghem. 
Sunt absorbită de icoana din fața mea, zîmbesc iar ochii-mi sclipesc. 
Mă prind de umeri și mă întreb: "copile, de ce ești fericit?" 
Copilul mă privește cu ochii mari ce cuprind toate răspunsurile lumii: "ce înseamnă fericit?" 
Mi-a rămas în ochi sclipirea, 
Nu mai caut de mult fericirea. 
Nu știu nici acum să trăiesc după tine, 
Ce să fac cu marea de timp ce mi-a rămas? 
După sărutul tău, după privirea ta, după zîmbet; 
Prea îmi trec anii cerșind clipa 
Și totuși... viața se trăiește pe clipe, 
Nu vreau deloc să-mi rămîi, 
Vino și pleacă-mi de miliarde de ori, 
Oferă-mi miliarde de clipe, 
Nu mai cer de mult iubirea. 
Cine sunt eu? Sclipirea din ochi îmi spune că mi-ai suflat cu praf de stele pe gene, 
Luna și soarele mi-au fost ursitoare și m-ai botezat sigur în mare. 
Îmi pipăi sufletul și-mi dau seama că undeva ai greșit, ce bine! 
Ai uitat să sufli cu armonia spiralei adn-ului peste mine, 
Adn-ul meu este linie, linie, semnul întrebării 
Linie, linie, semnul întrebării, repetitiv dintru începuturi pînă în sfîrșit. 
Sunt un haos. 
Nu vreau să mă "așez" într-o lume prin care trebuie să trec, 
Nu vreau să găsesc sens într-o lume în care nu am dreptul să întreb "de ce"? 
Se spune că sensul vindecă... 
Mie sensul îmi pare că tinde spre perfecțiune, control, sensul ucide; 
Unde aș fi fost eu într-o lume perfectă? 
Îmi plac oamenii haos care nu rămîn dar îmi sunt, 
Care mă învață că emoțiile au culori, iar binele și răul se amestecă în mii de nuanțe; 
Îmi plac oamenii haos care au curaj să încerce, să cadă, să greșească, dar știu să se ierte. 
Îmi plac oamenii care oferă fără să aștepte, iubesc fără să ceară. 
Cel mai de preț dar pe care l-am primit este libertatea, puterea de a alege. 
Aleg să fiu haos, să nu-mi găsesc locul, să călătoresc pînă la sfîrșit, să nu întreb, să nu caut, dar întotdeauna să primesc, să învăț. 
Îmi doresc să cuprind mii de culori, să combin mii de nuanțe, să-mi pictez propriul tablou numit viață. 
Vreau să pictez fericirea și iubirea, să imortalizez vise, căci toate acestea nu au nici ordine, nici sens, sunt doar haos bine armonizat...

Comentarii

Anonim a spus…
si ce iese din ''haos pereche''?
Dănuța a spus…
Mă caut peste tot, mai puțin acolo unde sunt defapt!

Postări populare