Treceți la conținutul principal

O carte..

Se spune că o carte poate schimba vieți. Că în timp devii ceea ce citești.  Eu spun că o carte este ca omul. E bine să apară la momentul potrivit, pentru a înțelege, a pătrunde cu adevărat în tine. Mie această carte mi s-a dizolvat în suflet. Am râs, am vrut să plâng, dar mi-e teamă să nu pierd din ea.

Dragă Dumnezeu,

Îți mulțumesc pentru arta cu care ne-ai creat. Îți mulțumesc pentru că ne lași liberi să alegem să nu uităm, să învățam, să simțim. 
Îți mulțumesc că mă ții de mână când cad.

Această carte este despre noi, să nu uităm cât de iubiți și speciali suntem.

"M-am prins că veniseși. Și că-mi explicai secretul tău: privește lumea în fiecare zi de parcă ai privi-o pentru prima dată. [...]

  Îți mulțumesc, Doamne-Doamne, c-ai făcut asta pentru mine. Mi se părea că mă ții de mână și că mă duci în miezul misterului, ca să-l contemplu. Îți mulțumesc.

                            Pe mâine, pupici,
                                               Oscar

P.S. : Dorința: poți să le arăți figura asta cu "prima dată" și părinților mei? Tanti Roz cred c-o știe deja. Și lui Peggy, dacă ai timp...

   Dragă Doamne-Doamne,

   Azi împlinesc o sută de ani. Ca Tanti Roz. Dorm mult, dar mă simt bine.

   Am încercat să le explic părinților mei ce-i viața, un cadou foarte tare. La început, supraestimăm cadoul ăsta: credem c-am primit viața veșnică. După aceea îl subestimăm, ni se pare urât, prea scurt, mai c-am fi gata să-l aruncăm. În sfârșit, ne dăm seama că de fapt n-am primit-o cadou, ci doar cu împrumut. Și-atunci încercăm s-o merităm. Eu, care am o sută de ani, știu despre ce vorbesc. Cu cât îmbătrânești, cu atât trebuie să dai dovadă de bun-gust ca să apreciezi viața. Trebuie să devii rafinat, un artist. La zece sau douăzeci de ani, orice prost poate să se bucure de viață, dar la o sută, când nu poți să te miști, trebuie să-ți pui la contribuție inteligența.
   Nu știu dacă am reușit să-i conving. Mergi pe la ei. Fă-ți treaba până la capăt. Eu am obosit un pic.

                     Pe mâine, pupici,
                                        Oscar "



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Sindromul Borderline

Tulburarile de personalitate borderline ocupa zona incerta dintre patologia psihica si normalitate, persoanele ce prezinta astfel de tulburari nu sunt bolnave mintal, dar nici deplin normale. Desi lipsesc date definitive, incidenta tulburarii de personalitate borderline este de 1 pana la 3%, la nivelul populatiei mondiale. Ca si in cazul altor afectiuni psihice, cauzele tulburarii de personalitate borderline sunt complexe. Numele a aparut in urma teoriilor din anii ’40 – ‘50 cand se considera ca afectiunea era la granita (border) dintre nevroza si psihoza. Aceasta viziune nu mai reflecta gandirea prezenta. In fapt, anumite grupuri de psihanalisti fac presiuni pentru schimbarea denumirii, inlocuindu-l cu tulburarea reglarii emotionale.

Termenul “borderline” desemneaza stari intermediare intre schizofrenie si nevroza.

Sindromul borderline (sau marginal) are o evolutie cronica, ondulanta. Este un sindrom comparativ cu o nevroza, deosebit de durabil, intens, polimorf, rezistent la tratament…

Reflecții

Mi-ar plăcea să mă uit în urmă și să spun ca nu regret nimic! Doar că realitatea nu este așa. Sunt multe lucruri pe care le-aș face altfel decât le-am facut. Dar cred că este mai constructiv să mă uit înainte. Știu ce mi-am propus să fac mâine. Știu încotro mă îndrept și ce vreau să obțin. Dar mai mult decât orice, știu ce fel de om sunt. Iar luptele, eșecurile, palmele primite de la viață, m-au transformat, arătându-mi că trebuie sa fiu mai bună. Încă învăț și încă încasez lovituri, iar asta mă ambiționează și mai mult. Îndrăznesc să mă bat cu imposibilul!

Nedefinit

De ceva timp am un dor in mine sa dorm, sa nu aud nimic, sa încetez cu visele care ma bântuie, sa ma trezesc câte cinci minute pe zi doar de proba si sa ma intorc pe partea cealaltă fără sa-mi pese de mâncare, de pastile, de ceva anume, sa nu simt nevoie de nimic si de nimeni, sa nu aud pereții vorbind, sa nu sune telefonul si sa fiu nevoită sa spun un "nu" sau un "nu știu" care nu depind de mine ... prea multe negații, la naiba... sunt atat de obosita încât am senzația ca ma transform in umbra... poate e de la vremea asta atat de anapoda...  rămân cu dorul. Va trece pana la urmă.