Treceți la conținutul principal

Ora de religie

Am tot fost întrebată ce părere am despre isprăvile jihadiste din ultimele zile. N-am înțeles rostul întrebărilor, la fel cum nici rostul „isprăvilor” nu-l înțeleg. În numele religiei și al lui Dumnezeu/God/Dieu/Allah s-au pornit războaie, sfinte cică, deși războiul în esență n-are nimic sfânt, indiferent oricine ce-ar zice. Doar orgolii și moarte. Doar distrugere și durere. Ce poate fi sfânt în asta? Mai ales când toate religiile fac apel la toleranță, bunătate s.a.m.d... A ucide un om implică niște scurtcircuite interioare. La mansardă, la subsol, nu contează unde, pentru că un om normal al secolului XXI nu ar fi capabil de așa ceva. Indiferent de motiv. Cât privește jihadiștii, trebuie doar să arunci o privire la atentatele de azi din Kuweit, în care musulmani omoară musulmani, ca să-ți dai seama că de fapt nu-i vorba despre ceva religios aici, cu atât mai mult cu cât religia în numele căreia săvârșesc asemenea atrocități este una a păcii, de aflare a păcii întru Creator. Există în Coran un capitol (sura) numită Al-Kafirun (Necredincioșii), „necredincioși” fiind denumiți politeiștii care trăiau în Mecca acelor vremuri, un capitol care-mi pare seminificativ, mai ales la final: „Voi aveţi religia voastră, iar eu am religia mea!”. O chestiune de bun simț, care m-a făcut să respect credința sau necredința oricărui om. Pentru că, dacă dăm la o parte religia, apartenența politică, echipa de fotbal ori muzica preferată, sau mai știu eu ce criteriu după care ne împărțim în „unii” și ”ceilalți”, dincolo de toate acestea, la bază rămâne omul, ființă aceea superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligență și limbaj articulat, cu poziție verticală a corpului, deget opozabil și creier deosebit de dezvoltat...

Comentarii

danplux a spus…
Pentru că deciziile sunt ale unor oameni; care, de fapt, nu au niciun d-zeu.

Postări populare de pe acest blog

Sindromul Borderline

Tulburarile de personalitate borderline ocupa zona incerta dintre patologia psihica si normalitate, persoanele ce prezinta astfel de tulburari nu sunt bolnave mintal, dar nici deplin normale. Desi lipsesc date definitive, incidenta tulburarii de personalitate borderline este de 1 pana la 3%, la nivelul populatiei mondiale. Ca si in cazul altor afectiuni psihice, cauzele tulburarii de personalitate borderline sunt complexe. Numele a aparut in urma teoriilor din anii ’40 – ‘50 cand se considera ca afectiunea era la granita (border) dintre nevroza si psihoza. Aceasta viziune nu mai reflecta gandirea prezenta. In fapt, anumite grupuri de psihanalisti fac presiuni pentru schimbarea denumirii, inlocuindu-l cu tulburarea reglarii emotionale.

Termenul “borderline” desemneaza stari intermediare intre schizofrenie si nevroza.

Sindromul borderline (sau marginal) are o evolutie cronica, ondulanta. Este un sindrom comparativ cu o nevroza, deosebit de durabil, intens, polimorf, rezistent la tratament…

Reflecții

Mi-ar plăcea să mă uit în urmă și să spun ca nu regret nimic! Doar că realitatea nu este așa. Sunt multe lucruri pe care le-aș face altfel decât le-am facut. Dar cred că este mai constructiv să mă uit înainte. Știu ce mi-am propus să fac mâine. Știu încotro mă îndrept și ce vreau să obțin. Dar mai mult decât orice, știu ce fel de om sunt. Iar luptele, eșecurile, palmele primite de la viață, m-au transformat, arătându-mi că trebuie sa fiu mai bună. Încă învăț și încă încasez lovituri, iar asta mă ambiționează și mai mult. Îndrăznesc să mă bat cu imposibilul!

Nedefinit

De ceva timp am un dor in mine sa dorm, sa nu aud nimic, sa încetez cu visele care ma bântuie, sa ma trezesc câte cinci minute pe zi doar de proba si sa ma intorc pe partea cealaltă fără sa-mi pese de mâncare, de pastile, de ceva anume, sa nu simt nevoie de nimic si de nimeni, sa nu aud pereții vorbind, sa nu sune telefonul si sa fiu nevoită sa spun un "nu" sau un "nu știu" care nu depind de mine ... prea multe negații, la naiba... sunt atat de obosita încât am senzația ca ma transform in umbra... poate e de la vremea asta atat de anapoda...  rămân cu dorul. Va trece pana la urmă.