Treceți la conținutul principal

Cartea amăgirilor

Niciodată nu te voi trăda de tot, deşi te-am trădat şi te voi trăda la fiecare pas; Când te-am urât nu te-am putut uita; Te-am blestemat, ca să te suport; Te-am refuzat, ca să te schimbi; Te-am chemat şi n-ai venit, am urlat şi nu mi-ai zâmbit, am fost trist şi nu m-ai mângâiat. Am plâns şi nu mi-ai îndulcit lacrimile. Deşert ai fost rugăminţilor mele. Ucis-am în gând întâia clipă a vieţii şi fulgerat-am începuturile tale, secetă în fructe, uscăciune în flori şi secarea izvoarelor dorit-a sufletul meu. Dar recunoscător îţi este sufletul meu pentru zâmbetul ce l-a văzut doar el şi nimeni altul; recunoscător pentru acea întâlnire, de nimeni aflată; acea întâlnire nu se uită, ci cu credinţa ascunsă în tine răsună în tăcere, înverzeşte pustiuri, îndulceşte lacrimi şi înseninează singurătăţi. Îţi jur că niciodată nu vei cunoaşte marea mea trădare. Jur pe tot ce poate fi mai sfânt: pe zâmbetul tău, că nu mă voi despărţi niciodată de tine.

Emil Cioran

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Sindromul Borderline

Tulburarile de personalitate borderline ocupa zona incerta dintre patologia psihica si normalitate, persoanele ce prezinta astfel de tulburari nu sunt bolnave mintal, dar nici deplin normale. Desi lipsesc date definitive, incidenta tulburarii de personalitate borderline este de 1 pana la 3%, la nivelul populatiei mondiale. Ca si in cazul altor afectiuni psihice, cauzele tulburarii de personalitate borderline sunt complexe. Numele a aparut in urma teoriilor din anii ’40 – ‘50 cand se considera ca afectiunea era la granita (border) dintre nevroza si psihoza. Aceasta viziune nu mai reflecta gandirea prezenta. In fapt, anumite grupuri de psihanalisti fac presiuni pentru schimbarea denumirii, inlocuindu-l cu tulburarea reglarii emotionale.

Termenul “borderline” desemneaza stari intermediare intre schizofrenie si nevroza.

Sindromul borderline (sau marginal) are o evolutie cronica, ondulanta. Este un sindrom comparativ cu o nevroza, deosebit de durabil, intens, polimorf, rezistent la tratament…

Reflecții

Mi-ar plăcea să mă uit în urmă și să spun ca nu regret nimic! Doar că realitatea nu este așa. Sunt multe lucruri pe care le-aș face altfel decât le-am facut. Dar cred că este mai constructiv să mă uit înainte. Știu ce mi-am propus să fac mâine. Știu încotro mă îndrept și ce vreau să obțin. Dar mai mult decât orice, știu ce fel de om sunt. Iar luptele, eșecurile, palmele primite de la viață, m-au transformat, arătându-mi că trebuie sa fiu mai bună. Încă învăț și încă încasez lovituri, iar asta mă ambiționează și mai mult. Îndrăznesc să mă bat cu imposibilul!

Inocență

Sărutul acela, cel de-nceput,
A fost gingașia cuvântului mut,
Când albe troiene, deșerturi și ploi
Se sfarmă cu sete de umeri-mi goi,
Sărutul acela, cel de-nceput,
Când păsări se luptă să zboare spre cuib,
Cănd fulgere crapă pământul sub noi.
Rămâi pâna mâine,
Mai rămâi până-n zori.