Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2013

Constanta doză a dimineții. Neața!

Incertitudine

Zi-le tu, nene Tudore, că le zici cu rimă :
Gândul meu al cui gând este? În ce gând, în ce poveste, Îmi aduc aminte, poate, Ca făcui parte din toate? Tudor Arghezi,  Incertitudine

Reclama

Reclama cu ”era să uiți sarmalele, mamă!” mi s-a părut o exagerare. Văzând-o însă pe maică-mea cu tava cu sarmalele tocmai bune de dat la cuptor, din vită fragedă înfășurată-n foi subțiri de varză murată de la beci, mi-am dat seama că acei copywriteri s-au inspirat din realitate.

Azi le-am copt. Da, mai mult decât trebuia, că nu toate aventurile mele culinare au happy end. Așa că le-am afumat nițel, iar oala cea soioasă am compromis-o. Twice! Pentru că stăteam la povești cu fii-miu!

Masterchef

Masterchef. Fără sare și piper. Pentru că avem celebrități nesărate, în mare majoritate suferindă de cocalarită cronică în fază terminală și cu grave lipsuri de elementar bun simț. Altminteri nu pot explica insultele aduse bucătarilor șefi, cu mulți ani de muncă în spate, și mulți ani peste. Dar, celebritatea mioritică e mițoasă, buricul pământului suntem doar noi!
Se văzu din nou că votantul mioritic n-are contact cu realitatea; oameni de meserie spun ceva, poporul altceva! Cu totul și cu totul altceva! Dar, na!
În fine, dragă celebrităților de la MasterChef, gătitul este o artă în sine. Una în care, din fericire, nu se poate face playback. Iar mersul opărit sub braț nu te face nici mai artist și nici mai interesant.

Blue

Simplitate

Cea mai mare revelație este tăcerea!

November rain

Meseria-i meserie

Nu știu cum se face, care cum și-a mutat ora de difuzare, dar m-am trezit cu MasterChef și Top Chef laolaltă la tv. Anul acesta tre' să recunosc că Top Chef e mai sus, culinary speaking, și asta datorită protagoniștilor, jurații sunt la fel de simpatici. Chef Joseph Hadad a intrat aseară ”în priză”, a fost un adevărat recital, că meseria-i meserie, asta nu ți-o ia nimeni!

Toate-s vechi și nouă toate

Tănase Scatiu 1976

Galopând prin sumedienia de canale TV, m-am oprit pe TVR2. Era un film românesc. Vechi. Rebengiuc și toți ceilalți erau atât de tineri, că am rămas să-i urmăresc. Mi-am dat seama pe parcurs că e vorba de Tănase Scatiul, ecranizat de Pița în '76. Cartea, citită ca lectură obligatorie, nu-mi plăcuse la vremea citirii, recunosc. Azi însă am înțeles că nu mi-a plăcut pentru că nu aveam vârsta necesară înțelegerii acțiunilor și intrigilor țesute și redate-n carte. Și-am rămas pironită în fața televizorului urmărind chiar și genericul de final, care se derula rapid cu interpretarea răscolitoare a lui Dorin Liviu Zaharia ce cânta ”Mugur, Mugurel”.
Cartea a fost scrisă în 1895, însă atât de actuală este, că-mi pare c-a fost scrisă de Duliu ieri, privind la toate cele. Deși totul e în schimbare, totul e la fel, căci ”toate-s vechi și nouă toate”.

Cărți (...)

Cărțile sunt frumoase. Dacă sunt bine scrise, că scriitori ce-și încearcă norocul întru nemurire ”e” mulți. De fapt, nu grafica face o carte frumoasă, ci grafica vorbelor scrise ce conturează lumea dintre coperte. Dar, vorba unui cunoscut, ”mai bună e shaorma, cartea nu ține de foame”, fapt care se vede cu ochiul liber. Fericirea-mi de azi fu curmată de anticarul venit să achiziționeze carte. Indiferent la tipăriturile din 1800, și-a ales ”ce merge”, că vorba 'ceea ”businessul e business”, așa că din 3-4.000 de cărți a ales vreo 200, cărți bine întreținute, că, na, erau ale unui iubitor de carte. Durerea de ficat m-a apucat când îi spune prietenei mele că-i generos și că oferă 1,50 lei pe titlu.”Restul e maculatură!”. Colecții întregi, cu Steinbeck, Goethe, Faulkner și alți lăutari din ăștia, cu cărți de-au luat luat Nobel și alte premii, toate acestea erau... maculatură. Acută-mi fu durerea din ficat, acută e și-acu', dar, na, viața bate filmul și pun prinsoare …

Pași prin parcul Tabăcăriei

Emoții și bătăi de inimă

Cărți

Atâtea cărți laolaltă, într-o casă de om locatar de bloc, recunosc, n-am mai văzut. Tone, la propriu. Și la figurat. Bucăți de istorie. Am început să le iau pe rând, atât cât am putut, și mă minunam răsfoindu-le. Am găsit multe cărți din anii 1800, cu timbrele embosate ale librarilor vremurilor de atunci, lipite cu mândrie în interiorul copertelor, dar una mi-a atras atenția în mod special: Librăria Grigoriu Constanța. Nu știu când a existat în urbea-mi natală această librărie, probabil că ea s-a închis cu mult înainte de-a mă naște, dar timbrul acela îmi spunea că ea a existat, cândva. Și că negustoria de carte a fost la mare cinste pe vremuri. Am mai aflat apoi de colecții de carte românească din anii '40, selecții faine de titluri ale oamenilor cu penițe îmbibate de stări ce se transmit și-acum prin simpla atingere cu privirea. Și multe alte colecții de la edituri ce scris-au cândva istorie, acum istorie ele. Și, da, m-am simțit neobișnuit, ca un căutător de antich…

Bridge

Știi de ce mi-e dor?
- Nu!
- De o noapte de bridge!
- ...
- De ce râzi?
- ...
- Să nu-mi spui că și ăsta e semn de bătrânețe, că nu știu ce fac!
- Nu spun!
- Slavă Cerului!
- Dar asta nu înseamnă că nu-i!

Când vrei să vezi Ferrari, toate mașinile-ți vor părea roșii și cu căluț pe ele.

Love

Colț de Rai

În tăcere mă pierd…

Sweet november

New day! New beginnings??