The Artist

În aceste vremuri, când celuloidul geme de efecte speciale, explozii şi supereroi, iar sângele ţâşneşte musai în Dolby Surround şi stropeşte-n 3D, compensând cumva scenariul cu replici parcă decupate şi lipsa chefului de artă datorat industrializării celei de-a şaptea arte, producţia unui film mut, alb-negru, ce-şi pune nădejdea în transmiterea emoţiei spectatorului atent de regulă la punga cu popcorn, poate părea un veritabil act sinucigaş, economic vorbind, pentru că mai toţi am fost deprinşi să vorbim limbajul unde "buget" şi "profit" sunt alfa şi omega.
"The Artist" a fost considerat un astfel de film. Sinucigaş. Un film care ar fi trebuit să condamne toată echipa producătoare la un harakiri de grup pe altarul tapetat cu grafice şi indicatori financiari, pentru că este şi mut şi alb-negru şi lipsit de greutatea unor nume-branduri ce-ar fi deschis larg uşile box-office-ului, ba chiar lipsit de eroi, paranormal sau intrigă burduşită cu urzeli şi mâncătorii cu lipici la public.
Spre marea surprindere a experţilor, "The Artist" a făcut şi profit şi a ajuns şi la publicul său, chiar dacă mulţi l-au trecut cu vederea, dat fiind lipsa de explozii, 3D-uri şi combinaţii complicate.

Câteodată, ceea ce pare curată nebunie, cântec de lebădă şi inevitabil harakiri, poate fi şi un semn al existenţei de sânge în instalaţie.

Comentarii

Postări populare