Nu toate clipele curg la fel...

Drumuri. Multe. Și și mai multă alergătură. Pentru a-ți croi un drum. Un drum pe drumul vieții. Sau a existenței, în lipsa capacității de a-ți construi o viață. Dar în toată această alergătură, ce începe cu sfârșitul mersului de-a bușilea și se termină cu începutul demisiei picioarelor rămase făr' de vlagă cunoști oameni. Oameni și lume, pentru că încălzirea globală se pare că produce o răcire a oamenilor. Treptată, dar ireversibilă. Și, dacă n-ai șansa să-i cunoști, te mulțumești cu faptul că i-ai întâlnit măcar, că fiecare-și are propriile drumuri și porția proprie de alergătură, care apoi, de cele mai multe ori, se intersectează rar sau deloc. Și-ți plac unii oameni. Mult. Atât de mult că știi, simți că sufletu-ți de alergător s-ar bucura să facă o scurtă oprire într-o posibilă viitoare intersectare de traiectorii. Trece vremea, posibilitatea scade, resemnarea crește. Dar, în toată această rânduială de alergături haotice, atunci când tocmai ce te împaci cu gândul că măcar ai gustat bucuria unei prime întâlniri, când dispare șansa unei alte interacțiuni, aceste drumuri se reîntâlnesc. Cum? Habar n-am! Dar decât să-ți pierzi vremea încercând să pătrunzi matricea rânduielilor, mai bine bucură-ți văzul și auzul cu prezența celor cu care nu mai credeai a te intersecta vreodată. Chiar dacă, oricât de lungi părea-vor scurte acele clipe. Pentru că nu toate clipele curg la fel. Iar un nou drum și o altă porție de alergătură sunt constant de inevitabile.

Comentarii

Postări populare