Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din 2013

Re (venire)

Și soarele e singur, şi el încă străluceşte..

Amorul contemporan & alte dileme

„Cunosc multe femei misto. Cele mai multe dintre ele, aproape toate, sunt singure. Si asta nu se intampla pentru ca sunt dependente de Solpadeina, nici pentru ca fumeaza prea mult, ci pentru ca barbatii cu care intra in contact nu pot asuma nici forta, nici normalitatea, nici echilibrul.

Majoritatea barbatilor misto pe care ii cunosc se raporteaza la femei ca la niste trofee. Femeile misto, in ciuda aparentelor, nu sunt trofee. Sunt, pur si simplu, victime. Pentru ca sunt prea normale, prea calde, prea umane, prea disponibile. Prea usor de cucerit. In acest moment, femeile misto nu mai intra in contact cu barbatii misto. Si viceversa. Si aici s-a ajuns pentru ca nu mai avem sisteme de referinta. Pentru ca ne raportam, in permanenta, la nimic.

Nu-mi dau seama cine greseste. Un lucru stiu sigur: femeile misto, cu foarte putine exceptii, sunt in continuare singure. Iar barbatii misto ajung in jurul varstei de 50 de ani sa se intrebe cine le-a consumat tineretea. Si asta nu …

Singură

Și învăț sa fiu tăcere, zidită în tine.. Ascultă-mi liniştea!

Crepuscul

Epava Costinești

Suntem prea obosiţi şi stresaţi să ne mai bucurăm de Crăciun

Sintagme ca „Luna cadourilor“ şi îndemnuri precum „Pregăteşte-ţi casa pentru magia Sărbătorilor“ sunt mesaje transmise de industriile din spatele Sărbătorilor de iarnă care ajung să ne apese şi să ne declanşeze emoţii negative, chiar depresie, spune psihoterapeuta Bogdana Bursuc. De cum începe luna decembrie, nu numai magazinele de bunătăţuri şi de cadouri se umplu de cumpărători, ci şi cabinetele de psihoterapie se umplu de români care caută ajutor pentru a se putea bucura şi ei de Sărbătorile de iarnă „ca toţi ceilalţi“. Depresia de decembrie nu e un mit, a constatat psihoterapeuta Bogdana Bursuc, după numărul mare al celor care se programează în această perioadă la consultaţii la cabinetul ei de la etajul al doilea al unei case vechi din centrul Capitalei. După un an greu, în care ne-am confruntat cu nenumărate greutăţi, poate chiar eşecuri, Crăciunul şi Revelionul ajung să fie nişte poveri în plus pe umerii noştri, mai ales dacă ne lăsăm ademeniţi în capcanele lui „trebui…

Sictir

După ce și-au umplut buzunarele, cămările și conturile cu șpăguțele vânzărilor pe 2 lei a tot ce era de vândut, hărnicuții de parlamentari vor să scoată bani din piatră seacă, precum zapciii o făceau pe vremuri. Și cum chiar și piatra seacă e vândută, pus-au ochiul pe internet să-l „vămuiască”, că e nevoie de bani, probabil că mai sunt goluri de umplut prin cămări și conturi. Așa că, până la taxarea aerului a mai rămas doar un singur pas.
Două lucruri îmi doresc:
1. toți deținătorii de domenii să-și ia alte domenii, orice dar nu .ro; și
2. să rămână un singur domeniu .ro plătit, vamuimsinoinesatuilor.ro

Copilărie

Azi ca și-n zilele însorite ale copilăriei, mă las pierdută-n culori și simt că viața-mi zâmbește.

O mie de emoții

și totul se schimbă ..

Constanta doză a dimineții. Neața!

Incertitudine

Zi-le tu, nene Tudore, că le zici cu rimă :
Gândul meu al cui gând este? În ce gând, în ce poveste, Îmi aduc aminte, poate, Ca făcui parte din toate? Tudor Arghezi,  Incertitudine

Reclama

Reclama cu ”era să uiți sarmalele, mamă!” mi s-a părut o exagerare. Văzând-o însă pe maică-mea cu tava cu sarmalele tocmai bune de dat la cuptor, din vită fragedă înfășurată-n foi subțiri de varză murată de la beci, mi-am dat seama că acei copywriteri s-au inspirat din realitate.

Azi le-am copt. Da, mai mult decât trebuia, că nu toate aventurile mele culinare au happy end. Așa că le-am afumat nițel, iar oala cea soioasă am compromis-o. Twice! Pentru că stăteam la povești cu fii-miu!

Masterchef

Masterchef. Fără sare și piper. Pentru că avem celebrități nesărate, în mare majoritate suferindă de cocalarită cronică în fază terminală și cu grave lipsuri de elementar bun simț. Altminteri nu pot explica insultele aduse bucătarilor șefi, cu mulți ani de muncă în spate, și mulți ani peste. Dar, celebritatea mioritică e mițoasă, buricul pământului suntem doar noi!
Se văzu din nou că votantul mioritic n-are contact cu realitatea; oameni de meserie spun ceva, poporul altceva! Cu totul și cu totul altceva! Dar, na!
În fine, dragă celebrităților de la MasterChef, gătitul este o artă în sine. Una în care, din fericire, nu se poate face playback. Iar mersul opărit sub braț nu te face nici mai artist și nici mai interesant.

Blue

Simplitate

Cea mai mare revelație este tăcerea!

November rain

Meseria-i meserie

Nu știu cum se face, care cum și-a mutat ora de difuzare, dar m-am trezit cu MasterChef și Top Chef laolaltă la tv. Anul acesta tre' să recunosc că Top Chef e mai sus, culinary speaking, și asta datorită protagoniștilor, jurații sunt la fel de simpatici. Chef Joseph Hadad a intrat aseară ”în priză”, a fost un adevărat recital, că meseria-i meserie, asta nu ți-o ia nimeni!

Toate-s vechi și nouă toate

Tănase Scatiu 1976

Galopând prin sumedienia de canale TV, m-am oprit pe TVR2. Era un film românesc. Vechi. Rebengiuc și toți ceilalți erau atât de tineri, că am rămas să-i urmăresc. Mi-am dat seama pe parcurs că e vorba de Tănase Scatiul, ecranizat de Pița în '76. Cartea, citită ca lectură obligatorie, nu-mi plăcuse la vremea citirii, recunosc. Azi însă am înțeles că nu mi-a plăcut pentru că nu aveam vârsta necesară înțelegerii acțiunilor și intrigilor țesute și redate-n carte. Și-am rămas pironită în fața televizorului urmărind chiar și genericul de final, care se derula rapid cu interpretarea răscolitoare a lui Dorin Liviu Zaharia ce cânta ”Mugur, Mugurel”.
Cartea a fost scrisă în 1895, însă atât de actuală este, că-mi pare c-a fost scrisă de Duliu ieri, privind la toate cele. Deși totul e în schimbare, totul e la fel, căci ”toate-s vechi și nouă toate”.

Cărți (...)

Cărțile sunt frumoase. Dacă sunt bine scrise, că scriitori ce-și încearcă norocul întru nemurire ”e” mulți. De fapt, nu grafica face o carte frumoasă, ci grafica vorbelor scrise ce conturează lumea dintre coperte. Dar, vorba unui cunoscut, ”mai bună e shaorma, cartea nu ține de foame”, fapt care se vede cu ochiul liber. Fericirea-mi de azi fu curmată de anticarul venit să achiziționeze carte. Indiferent la tipăriturile din 1800, și-a ales ”ce merge”, că vorba 'ceea ”businessul e business”, așa că din 3-4.000 de cărți a ales vreo 200, cărți bine întreținute, că, na, erau ale unui iubitor de carte. Durerea de ficat m-a apucat când îi spune prietenei mele că-i generos și că oferă 1,50 lei pe titlu.”Restul e maculatură!”. Colecții întregi, cu Steinbeck, Goethe, Faulkner și alți lăutari din ăștia, cu cărți de-au luat luat Nobel și alte premii, toate acestea erau... maculatură. Acută-mi fu durerea din ficat, acută e și-acu', dar, na, viața bate filmul și pun prinsoare …

Pași prin parcul Tabăcăriei

Emoții și bătăi de inimă

Cărți

Atâtea cărți laolaltă, într-o casă de om locatar de bloc, recunosc, n-am mai văzut. Tone, la propriu. Și la figurat. Bucăți de istorie. Am început să le iau pe rând, atât cât am putut, și mă minunam răsfoindu-le. Am găsit multe cărți din anii 1800, cu timbrele embosate ale librarilor vremurilor de atunci, lipite cu mândrie în interiorul copertelor, dar una mi-a atras atenția în mod special: Librăria Grigoriu Constanța. Nu știu când a existat în urbea-mi natală această librărie, probabil că ea s-a închis cu mult înainte de-a mă naște, dar timbrul acela îmi spunea că ea a existat, cândva. Și că negustoria de carte a fost la mare cinste pe vremuri. Am mai aflat apoi de colecții de carte românească din anii '40, selecții faine de titluri ale oamenilor cu penițe îmbibate de stări ce se transmit și-acum prin simpla atingere cu privirea. Și multe alte colecții de la edituri ce scris-au cândva istorie, acum istorie ele. Și, da, m-am simțit neobișnuit, ca un căutător de antich…

Bridge

Știi de ce mi-e dor?
- Nu!
- De o noapte de bridge!
- ...
- De ce râzi?
- ...
- Să nu-mi spui că și ăsta e semn de bătrânețe, că nu știu ce fac!
- Nu spun!
- Slavă Cerului!
- Dar asta nu înseamnă că nu-i!

Când vrei să vezi Ferrari, toate mașinile-ți vor părea roșii și cu căluț pe ele.

Love

Colț de Rai

În tăcere mă pierd…

Sweet november

New day! New beginnings??

Halloween

Halloween. Singura zi în care monștri umani pot ieși pe stradă fără mască.
Hepi halouin, pipăl!

Nimicul va rămâne Nimic

E timpul să terminăm cu sufletul şi să fortificăm trupul pentru haosul ce va urma! Friedrich Nietzsche

Simplu

Simplu e divin. Iar divin e festin. Dovleac copt cu nucșoară și vin. Roșu. Sec. Cabernet. As usually...

Castane

Ce-ar fi toamna fără castane? Au o mulțime de proprietăți  și beneficii pentru sănătatea noastră.

Bucurie regăsită

Învăluită din toate părțile de larma copiilor și savurând densitatea 'ceea mare de zâmbete pe metru pătrat, am ajuns la concluzia că parcurile pentru copii fost-au inventate de fapt pentru adulți, pentru acea aducere aminte a bucuriei regăsite în lucrurile simple...

Gusturi

Bucătăria mea e ca laboratorul lui Dexter. Experimentez și mă distrez. Nu știu de ce, dar îmi place. Mă relaxează și mă incită în același timp.
Caut... Caut gusturi pierdute în timp. Și gusturi negustate încă...

Detoxifiere

Detoxifiere (detoxificare). Termen ce-l folosim doar când facem referire la curățarea organismului, și-mi pare că-i mai mult trendy decât necesitate. Cred că putem aplica acest proces de curățare cu mare succes, sau nu, și pe alte planuri, nu doar cu acțiune pe fizicul nostru meseriaș. Spațiile în care ne facem veacul, relațiile care au încetat a fi relații, emoțiile care ne dau seisme și gândurile care ne bruiază... Nu ar putea beneficia și dânsele de un detox de toată frumusețea? Nu oare am scăpa de niște kilograme de la greutățile ce le târâm țanțoși (uneori) de picioare? N-ar fi tenul mai strălucitor, părul mai numeros, mai la locul lui și mai colorat în cap, zâmbetul mai zâmbet, iar somnul mai somn?

16

Pauză

Pauză. Cafea neagră la ibric și o biografie sclipitoare.

Cișmigiul

Hitchcockian e Cișmigiul după lăsarea serii... Larma ciorilor ce acoperă cerul într-un neobosit cerc îmi pare un veritabil ritual de disputare a unei crengi cât mai confortabile pentru nemișcarea nocturnă. Iar croncănitul acela de zor, de cor de ciori, îmi dă fiori... Lumina leneșă ce scaldă aleile parcului îmi pare mai palidă acum, și chiar și lacul tremură...
Păsările. Varianta 2013. Live.

Iubito...hai să ne-nvelim cu toamna!

Azi

Azi. Carrefour. Standul de lactate. Eu - în trecere, ea - la stand. Eu - la cumpărături, ea - la job. Făcea studii. Studii dintr-acelea de piaţă, cu întrebări dintr-acelea.
- Aveţi două minute?
- Depinde...
- Fac un sondaj şi am câteva întrebări.
- Vă ascult...
- Ce preferaţi: untul sau margarina?
- Untul.
- De ce?
- Pentru că am mult mai multă încredere în rezultatele văcuţelor decât în cele ale unor chimişti, oricât de dibaci ar fi...

Riddick

Riddick. Mult aşteptatul.
Nu fu rău, însă nici bine. Clar, nu face parte din categoria filmelor de revăzut. Inspirat? Nu. Neinspirat. Reinspirat, să fiu exactă, pentru că au folosit toate elementele din Pitch Black, niţel modificate, însă laimotivele şi elementele catalizatoare sunt de acolo, mai puţin starea dilematică şi tensionată, care aici cam lipseşte. În rest, multe E-uri, adică efecte cu toptanul, şi multă apă, cât pentru un şpriţ de vin. Iar mie şpriţul îmi pare curată blasfemie. Sunt convinsă că va avea o continuare, cel puţin. Dar nu o mai aştept. Principiul lui Peter funcţionează.

Herman Hesse

Cafea cu aroma lui Herman Hesse.
Combate reacțiile adverse specifice zilei de luni.
Bună dimineața!
Să aveți o săptămână de poveste.

Povești nespuse...

Atâtea povești nespuse... Și mă mai mir că viața-și pierde din luciul magiei... Cred că asta se datorează și faptului că suntem învățați că magia există doar în povești, iar poveștile-s lipsite de adevăr, pe când viața-i clar altă mâncare de pește, mai de la cantină, că ți s-ar apleca de la homar și caviar, că așa zice lumea. Poate de asta ajungem să credem că doar din a noastră perspectivă se vede adevărul, iar din a altuia e aproape imposibil, cine știe? Posibil... Dar sigur este că de învățat învățăm. Asta nu ar fi o mare problemă. Dacă nu am da mai departe.
 Am chibzuit ceva vreme, recunosc. La cum mi-ar plăcea să continue a mea poveste. Firește, puțină lume și-ar dori un final nefericit, iar balanța oricărei povești se înclină în funcție de greutatea calității personajelor ce formează fauna acesteia. Ei bine, tocmai acest lucru m-a determinat să mai curăț talerul meu cu zmei. Doar pentru simplul fapt că-mi pasă de feng shui-ul poveștii mele, nimic mai mult.
 Și, da, mai puțin însea…

Vreme şi vremuri...

Furtuna din sufletul meu..
-Nimeni nu stăîn loc pentru durerea ta!
-Ştiu asta aproape de o veşnicie..
- De când m-am născut...


Frunze metalice cad,
Oglinda apei e sparta -
Frunze metalice cad,
Le-nvaluie apa, le poarta…
Dragostea ta m-a strigat?
Vantul imi bate in poarta… ( A. E. Baconsky)

It’s autumn and I’m cold and I’m alone again on the street...

Pe filieră gastronomică

Am prostul, nesănătosul dar dulcele obicei de a mânca noaptea. Nu ştiu la alţii cum e, dar mie noaptea mâncarea îmi pare mai gustoasă. Mult mai gustoasă. Eu cred că Moise, când s-a dus pe muntele Sinai, a negociat cu Cel Mare ca acest dulce păcat să nu apară în top ten-ul păcatelor capitale. Asta cred...:):)

Mirosul cafelei, asezonat cu cel al ploii...

Nopţile trec, doar visele rămân

Au fost răsărituri, ce n-au putut trece de ziduri...


Lupul moralist

Unii zic că tigrul ar fi cel mai periculos animal. Alţii susţin că ferocitatea tigrului ar păli în faţa rechinului, dacă acestuia i-ar creşte picioare. Şerpi, hipopotami, păianjeni, şi câte şi mai câte lighioane, ba mai nou şi maidanezii, toţi sunt care mai de care mai periculoşi, fioroşi şi alte astfel de calităţi de bau-bau-ul copilăriei ar rămâne şomer de-a pururi.

 Eu cred altceva. Că toate aceste patrupede, bipede, fâlfâitoare sau târâtoare, toate luate la un loc chiar, nu sunt într-atât de periculoase precum e lupul moralist. Da, ăla îmbrăcat în piei de oaie şi care behăie suav în faţa turmei fermecate, cel care ades se vrea pe sticlă sau pe prima pagină.

Dimineaţă

O cafea neagră... şi-o ploaie de gheaţă,
Când spirtul mai arde culori în odaie -
O privire pe-o carte, pe straie,
Şi pasul mă-ndrumă în dimineaţă.

Cum frigul, tremurând ca o veste,
Tot plânge de-al meu şi de-al tău...
Tot mai mult am rămas cu ce este,
Şi plouă cu-o părere de rău.

Am uitat dacă merg... încă tot mă iubesc...
Am ajuns la timp, ocup şi un loc.
Dar gândul apasă cu greul său bloc...
E numai vedere... nu mai pot să vorbesc...

(George Bacovia)

Oameni şi lume

Împart lumea pe din două... În oameni şi lume.
E drept, jumătăţile nu sunt deloc egale. Şi nici nu am aşteptări în astă privinţă. Dar, azi am fost privilegiată să întâlnesc doar oameni... Aşa s-au aliniat astrele probabil...

Nuanţa culorii bucuriei..

N-am mai fost la o nuntă de ceva vreme. Şi niciodată la o astfel de nuntă.
Dacă stau să mă gândesc mai bine nunta, botezul, înmormântarea sau parastasul sunt evenimentele de adună laolaltă oamenii care au avut cândva ceva în comun. La astfel de evenimente, fericite sau triste, îţi întâlneşti neamurile şi prietenii de care ai reuşit să uiţi între timp, că, na, viteza cu care se derulează acum treburile lumeşti aştearnă lesne ceaţă peste creier, la fel cum uneori te seacă de neuroni.
De astă dată, la astă nuntă, lucrurile fost-au aşezate altfel. După rânduielile sufletului, care nu cunoaşte noţiunea de act de prezenţă "din obligaţie". Prieteni veniţi să-şi vadă prietenii cum spun "Da" şi în faţa preotului, după câţiva ani de când fură declaraţi soţ şi soţie de către ofiţerul stării civile. Şi să se bucure laolaltă, din suflet, nu din obligaţie. Ori în astfel de cazuri, nuanţa culorii bucuriei e alta. Şi altfel...

Toamna Sufletului Meu

The Artist

În aceste vremuri, când celuloidul geme de efecte speciale, explozii şi supereroi, iar sângele ţâşneşte musai în Dolby Surround şi stropeşte-n 3D, compensând cumva scenariul cu replici parcă decupate şi lipsa chefului de artă datorat industrializării celei de-a şaptea arte, producţia unui film mut, alb-negru, ce-şi pune nădejdea în transmiterea emoţiei spectatorului atent de regulă la punga cu popcorn, poate părea un veritabil act sinucigaş, economic vorbind, pentru că mai toţi am fost deprinşi să vorbim limbajul unde "buget" şi "profit" sunt alfa şi omega.
"The Artist" a fost considerat un astfel de film. Sinucigaş. Un film care ar fi trebuit să condamne toată echipa producătoare la un harakiri de grup pe altarul tapetat cu grafice şi indicatori financiari, pentru că este şi mut şi alb-negru şi lipsit de greutatea unor nume-branduri ce-ar fi deschis larg uşile box-office-ului, ba chiar lipsit de eroi, paranormal sau intrigă burduşită cu urz…

Bla-bla-ham-ham

Da, pe toate canalele de ştiri avem bla-bla-ham-ham.
O discuţie de dragul controversei şi de dragul ratingului, şi cam atât.
O discuţie în care mi-e clar că suntem mult mai scurtcircuitaţi decât credeam, de vreme ce săracu' maidanez e mai de compătimit decât un... om. Ori nu mai suntem capabili de a ne iubi semenii, ori ne apărăm finanţările, ori nu avem copii, ori nu ne putem imagina că ni se poate întâmpla aşa ceva de concepem ca ziua în amiaza mare, în plinătatea oraşului, în plină civilizaţie, nişte jivine sfârtecă un om. Lucrul acesta se întâmplă în pădure, în junglă, în orice colţ de lume unde sălbăticia e la ea acasă. Dar nu aici. Nu unui om. Şi nu contează că-i mic sau mare, un om este un om. Punct. Iar un câine este şi va rămâne un câine, şi oricât l-aş iubi, oricât de prieten mi-ar fi, când un câine atacă un om nu mă mai interesează. De la Brigitte Bardot şi până la Mihai Constantinescu, iau orice militant la rând. Şi la fel. Persoană fizică sau ONG, nu ma…