Zori cu vânt curat
Şi pământ scăldat

În miros de iarbă
Cu lumină oarbă.

Zori cu limpezimea
Şi cu înălţimea

Valurilor albe,
Norilor cu salbe.

Zori cu noi tangenţe
Şi inadvertenţe,

Cu divinitate-
primordialitate.

Înţelepte şoapte
Au rămas din noapte.

Azi voi fi aproape...

Aproape departe
De toţi şi de toate.

Comentarii

Postări populare