Treceți la conținutul principal

Daruire infinita


Cred ca nu poti spune cuiva "adio" in adevaratul sens al cuvantului..! Iar eu, nu am inteles niciodata utilitatea cimitirelor..si a unui mormant gol! Ma dor promisiunile uitate..

Nu îmi mai amintesc fata lui, si chiar daca mi-o amintesc, nu mai simt nici durere, nici bucurie. 
 (Maitreyi Devi)

Si privesti catre orizontul albastru, ingropandu-ti himerele in nisip!  


Comentarii

Cristi a spus…
Poti spune adio in foarte adevaratul sens al cuvantului si sa vezi doar franturi care nu mai stii sigur daca au fost ale tale sau doar o poveste spusa de-un cunoscut. Ori timpul, ori chipul de vine, transforma totul in trecut indepartat...foarte indepartat.
Victor a spus…
O ba daaaa! Desigur, poate ca nu toata lumea poate face asta insa eu unul am spus de multe ori adio fara sa ma mai uit vreodata inapoi. De fapt lucrul asta m-a ajutat enorm in viata pentru ca ciorba reincalzita nu este niciodata buna. :)
Dănuţa a spus…
Doi pragmatici si eu..:_) Mno, in cazul meu, inca mai cred in legaturi invizibile si transcedentale..Da, e adevarat ca figura se estompeaza in timp, ca vocea abia o mai auzim ca prin vis, ca incercam sa ne amintim cum era, si devine tot mai greu. Asta e cel mai dureros. Stiu..de ce trebuie sa ne mai amintim..?! :_) Nu ma certati..e grea lupta intre ratiune si simtire.
Si pentru ca din cand in cand, mai avem nevoie de aerul de visatori pe care ti'l confera dorinta de a iubi si a fi iubiti. Si pentru ca tanjim dupa sentimentul de apartenenta.
Nu am scris in numele vostru..voi sunteti doi realisti..:_))
Victor a spus…
:))) Nu-i chiar asa, Dana. Sunt considerat un realist de catre visatori si un visator de catre realisti. Sa fiu sincer, situarea asta la mijloc intre cele doua tabere este exact unde vreau sa fiu. Si ca sa fiu si mai exact, sunt extrem de pragmatic si de realist cand vine de vorba de trecut si extrem de visator cand vine vorba de viitor. Iar prezentul...prezentul il traiesc. : )
Dănuţa a spus…
:_) Exact..:_)
Mersi fain, ca ma aduci inapoi mereu din back in time..:_))
Ti-am zis eu..copilasii astia mereu se pierd pe drum..:_)

Postări populare de pe acest blog

Sindromul Borderline

Tulburarile de personalitate borderline ocupa zona incerta dintre patologia psihica si normalitate, persoanele ce prezinta astfel de tulburari nu sunt bolnave mintal, dar nici deplin normale. Desi lipsesc date definitive, incidenta tulburarii de personalitate borderline este de 1 pana la 3%, la nivelul populatiei mondiale. Ca si in cazul altor afectiuni psihice, cauzele tulburarii de personalitate borderline sunt complexe. Numele a aparut in urma teoriilor din anii ’40 – ‘50 cand se considera ca afectiunea era la granita (border) dintre nevroza si psihoza. Aceasta viziune nu mai reflecta gandirea prezenta. In fapt, anumite grupuri de psihanalisti fac presiuni pentru schimbarea denumirii, inlocuindu-l cu tulburarea reglarii emotionale.

Termenul “borderline” desemneaza stari intermediare intre schizofrenie si nevroza.

Sindromul borderline (sau marginal) are o evolutie cronica, ondulanta. Este un sindrom comparativ cu o nevroza, deosebit de durabil, intens, polimorf, rezistent la tratament…

Reflecții

Mi-ar plăcea să mă uit în urmă și să spun ca nu regret nimic! Doar că realitatea nu este așa. Sunt multe lucruri pe care le-aș face altfel decât le-am facut. Dar cred că este mai constructiv să mă uit înainte. Știu ce mi-am propus să fac mâine. Știu încotro mă îndrept și ce vreau să obțin. Dar mai mult decât orice, știu ce fel de om sunt. Iar luptele, eșecurile, palmele primite de la viață, m-au transformat, arătându-mi că trebuie sa fiu mai bună. Încă învăț și încă încasez lovituri, iar asta mă ambiționează și mai mult. Îndrăznesc să mă bat cu imposibilul!

Nedefinit

De ceva timp am un dor in mine sa dorm, sa nu aud nimic, sa încetez cu visele care ma bântuie, sa ma trezesc câte cinci minute pe zi doar de proba si sa ma intorc pe partea cealaltă fără sa-mi pese de mâncare, de pastile, de ceva anume, sa nu simt nevoie de nimic si de nimeni, sa nu aud pereții vorbind, sa nu sune telefonul si sa fiu nevoită sa spun un "nu" sau un "nu știu" care nu depind de mine ... prea multe negații, la naiba... sunt atat de obosita încât am senzația ca ma transform in umbra... poate e de la vremea asta atat de anapoda...  rămân cu dorul. Va trece pana la urmă.