Treceți la conținutul principal

De'ale mele..din lumea viselor


 Cica doar dimineata cu ceasca de cafea in fata, poti gandi limpede..Hmmmmm..oare?! Am incercat sa nu mai las stresul sa-mi afecteze zilele..si sa fac cumva sa-mi salvez "mintile" dintr-o saptamana scolara, sa fac cumva sa nu am nervii intinsi la maxim, chiar daca saptamana respectiva e full..avand de lucru si dupa ce ai "terminat" chipurile orele..! Nu ma deranjeaza ca mai lucrez si acasa pentru ziua urmatoare, pregatindu-mi pentru ore diverse materiale didactice...in definitiv e datoria mea. Ma seaca insa birocratia asta nesimtita..cu tot felul de hartoage..cerinte cu tot felul de situatii, tabele, inspectii ipocrite, activitatile extrascolare fiindca se cer de "sistem", nu le nascocim noi, haosul creat de o "descencentralizare" mascata....etc etc. Mai sunt atatea de spus..dar e oricum inutil..dincolo de toate astea ramane doar multumirea sufleteasca ca faci ceva ce ti-ai dorit..ce ai visat..ca ti-ai urmat chemarea...in rest toate sunt efemere..
Mda...precum ziceam...mai stau la povesti cu cafeaua mea..si o mai intreb asa..daca simte si ea ca locul in care exist, poate nu e locul meu..?  Mi-am dorit ce-i drept sa-mi gasesc locul.. acel loc care sa ma primeasca si sa ma recunoasca..dar n-a fost sa fie..eh..oricum ne inselam de multe ori in viata..asa ca sunt obisnuita sa mai am parte si de dezamagiri..Ma visez de multe ori intr-o poienita, la marginea padurii, intinsa pe spate in iarba, privind cerul pana ma pierd in albastrul lui, unde aud doar linistea si timpul sta pe loc..Acolo sa fie locul meu? As putea ramane acolo pentru totdeauna..Poate ca eu nu il stiu, dar el sigur m-ar recunoaste..oare ma asteapta..?! 
De ce viata asta nu m-a schimbat? Am ramas aceeasi copila naiva...visand la cai verzi pe pereti..Orice as face parca sufletul meu are o busola..catre o singura directie..

Comentarii

Victor a spus…
Inteleg ce spui pentru ca si eu sunt tot un naiv care viseaza cai verzi pe pereti. Nu stiu, Dana...poate suntem noi defecti si nu reusim sa ne maturizam ca restul lumii sau poate ca suntem singurii oameni normali intr-o lume care a uitat sa simta. Nu ma mai obosesc sa gasesc un raspuns la dilema asta, consider ca cel mai bine e sa acceptam aceasta chestie care ne face speciali si sa ne bucuram de partile ei bune. :)
Dănuţa a spus…
Caci chiar suntem speciali..
:)

Postări populare de pe acest blog

Sindromul Borderline

Tulburarile de personalitate borderline ocupa zona incerta dintre patologia psihica si normalitate, persoanele ce prezinta astfel de tulburari nu sunt bolnave mintal, dar nici deplin normale. Desi lipsesc date definitive, incidenta tulburarii de personalitate borderline este de 1 pana la 3%, la nivelul populatiei mondiale. Ca si in cazul altor afectiuni psihice, cauzele tulburarii de personalitate borderline sunt complexe. Numele a aparut in urma teoriilor din anii ’40 – ‘50 cand se considera ca afectiunea era la granita (border) dintre nevroza si psihoza. Aceasta viziune nu mai reflecta gandirea prezenta. In fapt, anumite grupuri de psihanalisti fac presiuni pentru schimbarea denumirii, inlocuindu-l cu tulburarea reglarii emotionale.

Termenul “borderline” desemneaza stari intermediare intre schizofrenie si nevroza.

Sindromul borderline (sau marginal) are o evolutie cronica, ondulanta. Este un sindrom comparativ cu o nevroza, deosebit de durabil, intens, polimorf, rezistent la tratament…

Reflecții

Mi-ar plăcea să mă uit în urmă și să spun ca nu regret nimic! Doar că realitatea nu este așa. Sunt multe lucruri pe care le-aș face altfel decât le-am facut. Dar cred că este mai constructiv să mă uit înainte. Știu ce mi-am propus să fac mâine. Știu încotro mă îndrept și ce vreau să obțin. Dar mai mult decât orice, știu ce fel de om sunt. Iar luptele, eșecurile, palmele primite de la viață, m-au transformat, arătându-mi că trebuie sa fiu mai bună. Încă învăț și încă încasez lovituri, iar asta mă ambiționează și mai mult. Îndrăznesc să mă bat cu imposibilul!

Nedefinit

De ceva timp am un dor in mine sa dorm, sa nu aud nimic, sa încetez cu visele care ma bântuie, sa ma trezesc câte cinci minute pe zi doar de proba si sa ma intorc pe partea cealaltă fără sa-mi pese de mâncare, de pastile, de ceva anume, sa nu simt nevoie de nimic si de nimeni, sa nu aud pereții vorbind, sa nu sune telefonul si sa fiu nevoită sa spun un "nu" sau un "nu știu" care nu depind de mine ... prea multe negații, la naiba... sunt atat de obosita încât am senzația ca ma transform in umbra... poate e de la vremea asta atat de anapoda...  rămân cu dorul. Va trece pana la urmă.