Treceți la conținutul principal

Pe aripi de zbor...


Priveste zborul unui pescarus albastru
In infinit!

Fiecare dintre noi simte si isi exprima libertatea printr-un mod personal de perceptie. Pentru fiecare om de pe glob are o definitie. Deci...am putea spune ca exista miliarde de perceptii despre libertate. In ultima vreme, cel putin, am senzatia ca, notiuni ca adevar, libertate, iubire, tin de domeniul abstractului. Oricum de mare respiratie si flexibilitate. Sau sa le spunem relative. Pe mine m-a uimit continuu libertatea ca stare interioara (desi cred ca doar interioara poate fi). Cand nu te jeneaza nimic, nu te supara nimic, o imensa intelegere si iubire. Nu vorbesc de toleranta care, pentru mine, presupune acceptarea unor lucruri care ma deranjeaza. Nu vorbesc de compasiune. Si nici de elan sau insufletire. Starea pe care, mai in gluma, mai in serios, am numit-o "prezenta". De a fi tu, intr-un moment oarecare, prezent, dilatand la maximum simturile, largind baierile inimii, ale mintii. Prezenta intr-un moment, trist, vesel, oarecare, care iti poate sfarama si reface in acelasi timp personalitatea. De a intelege ca lucrurile nu sunt conforme cu tiparele sau structura ta, au un mod al lor de a fiinta, ce se modifica permanent. Senzatia de continuitate, unicitate si banalitate in acelasi timp, tu facand parte dintr-un intreg. Dureros, magic, indestructibil. Senzatia ca nu poti fi singur oricate ziduri ai ridica imprejur. Ca poti face orice si nu poti face nimic.
Libertatea ca stare... Cateodata, iesind din sine, falfaind, degetele contureaza bland si ambiguu, peste zidurile fiintei mele, tristetea si fericirea starii de libertate.

 
Constrangeri sociale sunt, insa imi place sa aleg, sa simt, sa ma implic, sa daruiesc, sa zambesc, sa evoluez si sa gandesc autonom.
Exact! Sa ma respect, sa am incredere, si sa respect autonom! Sa am o atitudine pozitiva, sa imi asum, sa fiu responsabila! Admir autonom oamenii care realizeaza ceva si nu iau de-a gata. Care nu au legaturi, sunt independenti.! Care au propriul punct de vedere! A fi autonom inseamna defapt sa accepti provocarile pe care ti le rezerva destinul, karma, hazardul... si sa crezi in vise!


Articol scris pentru etapa nr. 14 in cadrul concursului SuperBlog 2011
Sponsor: Autonom Rent-a-Car
Nume proba: A fi sau a nu fi… autonom

D&D

Comentarii

Masaj erotic a spus…
un articol foarte bun, l-am citit cu multa placere, iar pozele foarte frumoase

Postări populare de pe acest blog

Sindromul Borderline

Tulburarile de personalitate borderline ocupa zona incerta dintre patologia psihica si normalitate, persoanele ce prezinta astfel de tulburari nu sunt bolnave mintal, dar nici deplin normale. Desi lipsesc date definitive, incidenta tulburarii de personalitate borderline este de 1 pana la 3%, la nivelul populatiei mondiale. Ca si in cazul altor afectiuni psihice, cauzele tulburarii de personalitate borderline sunt complexe. Numele a aparut in urma teoriilor din anii ’40 – ‘50 cand se considera ca afectiunea era la granita (border) dintre nevroza si psihoza. Aceasta viziune nu mai reflecta gandirea prezenta. In fapt, anumite grupuri de psihanalisti fac presiuni pentru schimbarea denumirii, inlocuindu-l cu tulburarea reglarii emotionale.

Termenul “borderline” desemneaza stari intermediare intre schizofrenie si nevroza.

Sindromul borderline (sau marginal) are o evolutie cronica, ondulanta. Este un sindrom comparativ cu o nevroza, deosebit de durabil, intens, polimorf, rezistent la tratament…

Reflecții

Mi-ar plăcea să mă uit în urmă și să spun ca nu regret nimic! Doar că realitatea nu este așa. Sunt multe lucruri pe care le-aș face altfel decât le-am facut. Dar cred că este mai constructiv să mă uit înainte. Știu ce mi-am propus să fac mâine. Știu încotro mă îndrept și ce vreau să obțin. Dar mai mult decât orice, știu ce fel de om sunt. Iar luptele, eșecurile, palmele primite de la viață, m-au transformat, arătându-mi că trebuie sa fiu mai bună. Încă învăț și încă încasez lovituri, iar asta mă ambiționează și mai mult. Îndrăznesc să mă bat cu imposibilul!

Nedefinit

De ceva timp am un dor in mine sa dorm, sa nu aud nimic, sa încetez cu visele care ma bântuie, sa ma trezesc câte cinci minute pe zi doar de proba si sa ma intorc pe partea cealaltă fără sa-mi pese de mâncare, de pastile, de ceva anume, sa nu simt nevoie de nimic si de nimeni, sa nu aud pereții vorbind, sa nu sune telefonul si sa fiu nevoită sa spun un "nu" sau un "nu știu" care nu depind de mine ... prea multe negații, la naiba... sunt atat de obosita încât am senzația ca ma transform in umbra... poate e de la vremea asta atat de anapoda...  rămân cu dorul. Va trece pana la urmă.