Lacrima si Raza (Lucian Blaga)



 O lacrimă
Desprinsă dintre genele unei plăpînde amintiri
Ce stă ascunsă-n fundul unui suflet
Căzu
Pe albul unei fragede petale...
O rază de-te peste ea
Şi-i zise:
"Simt din căldura ta că nu eşti bob de rouă...
De unde vii şi ce eşti?"

În vreme ce se destrăma în pulbere de soare,
Răspunse lacrima:
"Eu sînt un strop de suflet
Şi sînt
Ca picurii izvoarelor fierbinţi:
Vin totdeauna din adîncuri - mari!"...

Comentarii

Postări populare