Libertatea, ca stare..


In ultima vreme, cel putin, am senzatia ca, notiuni ca adevar, libertate, iubire, tin de domeniul abstractului. Oricum de mare respiratie si flexibilitate. Sau sa le spunem relative. Pe mine m-a uimit continuu libertatea ca stare interioara (desi cred ca doar interioara poate fi). Cand nu te jeneaza nimic, nu te supara nimic, o imensa intelegere si iubire. Nu vorbesc de toleranta care, pentru mine, presupune acceptarea unor lucruri care ma deranjeaza. Nu vorbesc de compasiune. Si nici de elan sau insufletire. Starea pe care, mai in gluma, mai in serios, am numit-o "prezenta". De a fi tu, intr-un moment oarecare, prezent, dilatand la maximum simturile, largind baierile inimii, ale mintii. Prezenta intr-un moment, trist, vesel, oarecare, care iti poate sfarama si reface in acelasi timp personalitatea. De a intelege ca lucrurile nu sunt conforme cu tiparele sau structura ta, au un mod al lor de a fiinta, ce se modifica permanent. Senzatia de continuitate, unicitate si banalitate in acelasi timp, tu facand parte dintr-un intreg. Dureros, magic, indestructibil. Senzatia ca nu poti fi singur oricate ziduri ai ridica imprejur. Ca poti face orice si nu poti face nimic.
Libertatea ca stare... Cateodata, iesind din sine, falfaind, degetele contureaza bland si ambiguu, peste zidurile fiintei mele, tristetea si fericirea starii de libertate.


Comentarii

Victor a spus…
m-ai surprins. :) ai o notiune a libertatii asemanatoare cu cea pe care o am eu. nimic nu este mai de pret ca libertatea insa uneori poate fi foarte greu de trait cu ea. asta este motivul pentru care majoritatea oamenilor nu vor sa fie liberi.
Dănuţa a spus…
Oamenii care simt aceasta libertate interioara, se considera si diferiti..nu`i asa? Istoria omenirii a aratat ca oamenii nu vor sa fie liberi, de fapt. Ca, atunci cand se trezesc fata in fata cu universul, de cele mai multe ori ostil si misterios, isi inventeaza singuri repere intre care sa se simta in siguranta.Si pe care le transfera celorlalti in timpul interactiunii cu ei. Cica ar fi cea mai mare utopie pe care si`o construieste individul, fiindca in definitiv nu suntem liberi niciodata. Ca ne supunem unor reguli si principii etice, moraliste, pe tot parcursul vietii. Ca de fapt societatea insasi prin esenta ei ingradeste aceasta libertate interioara.Si mai ales cand suntem pusi in fata unei alegeri.Atunci intervine aceasta frica de libertate. Desi avem libertatea de a alege mereu ne vom gandi si vom cantari si vom pune intrebarea daca aceasta alegere a noastra nu va avea vre`o consecinta asupra celor din jurul nostru..
Ca de fapt liberul arbitru va fi mereu o sabie cu doua taisuri.
Dar deja e o tema destul de complexa..
Victor a spus…
libertatea absoluta nu exista pentru noi, singur, poate Dumnezeu sa o aiba, noi nu putem aspira decat la un grad de libertate cat mai mare. stii...era o vreme in care ma consideram diferit de restul lumii...ma credeam un geniu neinteles sau ceva de genul asta. acum nu ma consider diferit de ceilalti oameni, ma simt unul dintre ei. un om care poate are alte aspiratii decat majoritatea si care prefera singuratatea in locul comunitatii insa tot un om sunt. este ceea ce spuneai si tu in postare, senzatia ca faci parte dintr-un intreg, ca esti o frunza dintr-un copac, o frunza mai speciala poate insa la fel ca toate celelalte frunze, apartinand unui copac urias, apartinand Universului, facand parte din el iar el facand parte din tine. e senzatia ca ai libertatea sa poti fi cum vrei tu fara sa fii nevoit sa dai socoteala celorlalti oameni insa si constientizarea faptului ca orice ai face exista o ordine a lucrurilor, ordine pe care nu o poti deranja oricat ai incerca. este lasarea in urma a umanitatii, cu legile, regulile si principiile ei lipsite de valoare si de sens si intrarea intr-o noua sfera, in care problemele lor nu iti mai par intemeiate iar existenta cotidiana care te chinuia atat de rau alta data iti pare doar o joaca, un lucru pe care trebuie sa-l faci pentru ca pana la urma esti si tu om. totul devine mai simplu, mai frumos, vezi lucruri pe care inainte nu le vedeai, lasi in urma nimicurile care te raneau sau care te bucurau alta data.
libertatea pe scurt si putin metaforic inseamna sa ridici ochii de pe pamant si sa-i ridici spre cer. sa realizezi cat de putin inseamna societatea in care ti-ai petrecut viata comparativ cu maretia si nemarginirea Universului.
.. Rafail .. a spus…
Am început să rostim prea des, unii dintre noi, cuvântul singurătate. De ce ? De ce aşa ne simţim mai liberi ? De ce numai aşa am învăţat să vedem Universul, numai noi .. înşine ? De ce numai aşa putem să NE spunem lucrurilor pe nume ? De ce Universul este atât de albastru, iar Natura atât de verde ? De ce sunt ele atât de frumoase ? Şi .. de ce nu ne putem bucura de frumuseţea naturii atunci când suntem singuri ? De ce ne dorim să împărtăşim împreună cu altcineva trăirea aceasta ? De ce apa le uneşte pe amândouă ? Dar, de ce atunci când privim, din nou, spre Univers nu îl putem înţelege decât prin ochii noştri ? Oare, cum putem deveni Apă ? .. Viaţa este atât de frumoasă ... iar noi, atât de limitaţi .. şi mărunţi. Eu ? Cred că sunt doar un Foc .. stins.

Postări populare