Treceți la conținutul principal

Postări

File de suflet

Fantomă

Poate că mă visează cineva –
De aceea gesturile
Îmi sunt atât de moi
Şi de neterminate,
Cu scopul uitat
La jumătatea mişcării..

Postări recente

Iarna nu-i ca vara..

Eu sunt o şoferiţă model. Pe astfel de condiţii meteo, fac loc participanţilor la trafic cu orice risc . Chiar şi cu acela de a rămâne suspendată pe un maldăr de gheaţă. Dar...cum sunt femeie , se găseşte câte un gentelman să mă ajute: -Aveţi probleme? - Mda...cred că am rămas înţepenită aici.  -Si...vreţi să vi-o trag sau să vi-o împing? ...plm...ori eu sunt obsedată sexual şi lingvistic , ori chiar a sunat porno! -Nu , mersi! -Da' de ce? -De-a dracu şi mai zi ceva!! Şi a plecat. Eu tot acolo am rămas. După vreo juma' de oră, când deja mă apucaseră damblalele, opreşte un alt domn. Mai înaintat în vârstă şi foarte politicos: -Sărut mâna. Pot să vă ajut? -Ajutaţi-mă!! Trageţi-mi-o!!! Impingeţi-mi-o !!! Faceţi ce vreţi!!! -Eu ma gandeam să o scot, dar dumneavoastră alegeti acum... Şi a scos-o! Mulţumesc, neneaaaa!!!

Revelație

Mi se împlinesc visele rând pe rând și totuși..
Ceva lipsește!


Bună dimineața

Miros de cafea și de iarnă ce șuieră și trosnește. Tot ce-ți poți imagina este posibil..


Îți amintești?

Îţi aminteşti când mă iubeai până la perfuzie? Ochii tăi căutau să se agaţe de aerul meu, Ar fi vrut să-l respire măcar pentru o secundă, Buzele îţi tremurau fără să le pese că nu mai au culoare Luaseră dorul pe cont propriu şi le durea Până la leşin, până la capăt, până la mine.
Îţi aminteşti când mă iubeai până la perfuzie? Şi îţi era deopotrivă teamă de viaţă si de moarte,  Îţi tremurau genunchii, umerii, ochii, inima Erai de un alb care strălucea si aprindea Era albul acela mântuitor al iubirii totale Când nu mai ai nevoie de nimeni si de nimic Doar de frisonul solemn care să te vindece de mine.
Îţi aminteşti când mă iubeai până la perfuzie? Şi desenai pe toţi pereţii inimile noastre Albe şi ele, cu contururi când negre, când roşii De parcă ar fi fost date în urmărire generală, Iar venele tale erau atât de clare şi frumoase Corăbii, vele, catamarane s-ar fi putut avânta Să-ţi ducă sângele cu viteza luminii până la tine, până la mine.
Îţi aminteşti când mă iubeai până la perfuzie? De nu mai ştiai de ti…

Fragment

"Cînd eşti trist de tot, îţi vine să dormi. Îţi vine să-ţi culci capul pe genunchii altcuiva care te iubeşte, sau, dacă eşti singur şi n-ai pe nimeni, să ţi-l culci pe palmele tale... Da. Îţi vine să dormi cînd eşti trist. Şi să uiţi... Dar cînd te deştepţi? Iar eşti trist şi nu mai poţi s-adormi din nou!..." 
— Ionel Teodoreanu

Povești

Iarna scrie poveşti
pe geamuri...
Când mă trezesc, le citesc
în tăcere...