Treceți la conținutul principal

Postări

File de suflet

Fantomă

Poate că mă visează cineva –
De aceea gesturile
Îmi sunt atât de moi
Şi de neterminate,
Cu scopul uitat
La jumătatea mişcării..

Postări recente

Mâine..

Mîine nu e în calendar,  e un cuvînt amar  ce ne-amăgeşte că timpul nu e limitat.  E doar un azi întîrziat  pînă în zori,  cînd ne trezim şi ne-amînăm viaţa cu o zi.  E timp, gîndim,  e timp, de mîine-ncepem să trăim,  dar azi,  azi e-o nouă zi  cu întrebări fără răspuns,  cu răsărit şi cu apus  şi sunt atîtea de făcut  în intervalul ăsta scurt,  prea scurt pentru trăit.  De mîine...  de mîine-i altceva  şi vom vedea. Apoi ne trecem rînd pe rînd,  cu ieri cu azi,  cu amînări,  cu renunţări,  cu răsărit pierdut  şi cu apus grăbit  cu stol de ore-n zbor,  pînă cînd mîinele dispare şi visul e doar amintire  în gîndul celor ce rămîn  să-mpartă răsăritul şi apusul  între imperiosul  azi şi improbabilul  mîine care nici măcar  nu s-a născut, e doar  iluzia unui azi întîrziat  cu un răsărit.

Dor de mare..

te-am visat azi noapte, din nou...
am vrut să povestesc cum a fost, dar cuvintele poartă doruri ce zdrobesc finețea simțirii.
oricum,  nu ești niciodată la fel... tu cu tempoul tău nebun!
într-o oră poți fi largisimo spre presstisimo cu tot ce se află între.
zbucium și smerenie...
doar tăcerile îți sunt la fel
azi noapte am fost răsărit și tu ai tăcut frumos.
așa te-am întîlnit prima dată, în liniștea dintre două valuri.
aveam cu mine un vis și o scoică...

Miros de mare şi cafea

Ninge...

Ninge, și e ger, și doare că mi te-am pierdut de-odată, viscolind sub felinare îngropate în zăpadă,
Ninge și e întuneric, iar prin parcuri, umbra ta parc-aleargă, prin zăpadă, spre un colț de cafenea
unde-acum o veșnicie îți citeam pe-un plic de ceai…
Ninge în povestea noastră. Ninge... iar tu habar n-ai!

Eu fără tine..

Si brusc am inteles ca fara tine
Nici eu in toate mintile nu sunt,
Sa fug si sa ma-ntorc aici imi vine,
Sa nu-mi mai aflu locul pe pamant.

Atat de grabnic mi-ai intrat in sange,
Atat de mult traiesti in sinea mea,
Incat si zgariindu-ma as plange,
Temandu-ma ca-n stropi te pierd cumva.

Nu este primavara nicaierea,
Cu muguri morti paltonul ti-l inchei.
Cu fierea primaverii caut mierea,
Iar tu existi, iubito-n locul ei.

Si brusc am inteles ca fara tine,
Eu insumi mor si nu pot invia,
Desi am fost nascut, cum stii prea bine,
Ca sa te apar si-mpotriva ta!

(Adrian Păunescu)

Carusel

Vom lăsa lumea asta tot pe-atât de proastă şi de rea cum am găsit-o la venire.

Voltaire